Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Profilul utilizatorului roman de internet: femeie de 20-24 de ani, cu studii superioare,

din capitala

Profilul utilizatorului român s-a modificat faţă de anul trecut, internetul românesc fiind dominat de femei, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 ani, ce-şi petrec cel mai mult timp în capitală. Acestea sunt rezultatele campaniei de Studii demografice trafic.ro derulată în perioadă 25 mai – 20 iunie, pe 2058 de site-uri din România, pe un eşantion reprezentativ de 42.000 de respondenţi.

Anul acesta, bătălia sexelor este câştigată de femei (53%), care au înregistrat aproximativ 6% procente în plus faţă de utilizatorii de sex masculin (47%). Astfel, putem spune că structura pe sexe a utilizatorilor de internet, reflectă structura generală a populaţiei (52.6% femei conform INSSE). Din totalul respondenţilor, 50% sunt necăsătoriţi, surclasând-i pe cei care preferă instituţia căsătoriei sau cei care locuiesc cu partenerul (44%). Restul procentajului se împarte între cei cu statutul de văduv(ă) şi divorţat(ă).

Caracteristici demografice:

Ca şi anul trecut, topul este dominat de vârsta de 20 – 24 ani (22%), procentaj urmat de cei cu vârstele de 25-29 ani (16%), 30 – 34 ani (14%) şi 40 – 49 ani (14%). Majoritatea respondenţilor locuiesc în România (94%), urmaţi de cei din Republica Moldova (2%) şi din Germania (0,2%). Principalele oraşe în care internautul român îşi petrece cel mai mult timp sunt Bucureşti (25%) şi judetele foarte mari: Iaşi (5%), Cluj (5%), Constanţa (4%) şi Prahova (3%).

În 2010, majoritară este ponderea celor cu studii superioare: absolvent de facultate în proporţie de 34% şi studii post-universitare 15%. Acest lucru se reflectă în pozitiiile ocupate: 26% sunt manageri de diferite niveluri şi 24% studenţi.

Venituri:

În ceea ce priveşte venitul lunar, 19% dintre respondenţi nu au un venit, aproximativ 25% câştigă sub 1000 RON şi peste 50% au salarii ce depăşesc 1000 RON. În contextul declinului economic, 7,5 % dintre respondenti au peste 1000 de euro comparativ cu anul trecut când 10% aveau aceste câştiguri. În cazul venitului familiei, ponderea celor cu venituri de sub 1000 RON este de 20%.

Ca planuri de viitor, o treime dintre respondenţi intenţionează să-şi cumpere maşină, în timp ce 44% deţin deja un autovehicul. De asemenea, un sfert plănuiesc achiziţionarea unui apartament, ţinând cont că 8% au deja o casă de vacanţă.

IT&Internet:

Utilizatorul român preferă în continuare desktopul/PC-ul într-o proporţie de 76%, procentaj dublu comparativ cu utilizatorii de laptop (44%). Telefoanele mobile sunt utilizate de 13% şi smartphone-urile de o pătrime dintre aceştia (4%).

În ceea ce priveşte obiceiurile de consum ale internetului, utilizatorul român intră cel puțin o dată pe internet (90%), de cele mai multe ori de acasă (90%) ori de la serviciu (34%). Când navighează pe internet, atenţia reprezentanţilor de ambele sexe se îndreaptă în proporţie de 72% către ziare/ reviste online, 53% catre comunităţi cum ar fi Hi5, LinkedIn sau Facebook, site-uri cu locuri de muncă 43% şi site-uri auto 31%.

Social:

În offline, utilizatorul român este interesat de domenii ca: medicină, sănătate, alimentaţie (46%); urmate de evenimente/ ştiri despre România (45%); familie şi viaţă de cuplu (37%), turism, călătorii (40%) şi teste, jocuri, cuvinte încrucişate (32%). “Putem, astfel, corela creşterea interesului faţă de reţelele sociale care promovează jocuri online prin afinitatea faţă de acest ultim domeniu”, a afirmat Mirel Palada, directorul institutului CCSB.

În timpul liber, majoritatea preferă activităţile din cadrul locuinţei: 70% navighează pe Internet, iar 60% se uită la televizor, în detrimentul petrecerii timpului cu familia lor (59%) şi a ieşirii cu prietenii (54%). Când aleg televizorul, preferă să se uite la ştiri (72%), filme (70%), şi emisiuni de divertisment (44%). “Este vorba de un subgrup bine definit: tinerii, aflaţi în perioada de viaţă de dinainte de întemeierea familiei, perioadă în care s-au desprins de familia părinţilor şi nu şi-au întemeiat încă familia proprie. Se află practic într-un stadiu de viaţă în care-şi petrec timpul mai degrabă singuri.”, a adăugat Mirel Palada, Director Executiv, CCSB.

Comportament de consum:

Faţă de anul trecut, topul preferinţelor din consumul offline s-a modificat: cafeaua măcinată nu se mai află in topul preferintelor, fiind înlocuită de laptele dulce (43%) şi de iaurtul simplu (40%). În continuare, un procent important din respondenţi consumă tablete de ciocolată (39%), băuturi răcoritoare acidulate (39%) şi neacidulate – suc, nectar, juice – (37 %). În rândul consumului de băuturi alcoolice, berea şi vinul sunt preferate în proporţie de 46%, respectiv 38%.

În ceea ce priveşte achiziţiile offline, utilizatorul de internet preferă produsele la reducere, informandu-se înainte de cumpărarea lor şi fiind puţin influenţat de reclamele TV. Ca factor decisiv în achiziţie s-a identificat marca produsului, urmată de ţara de origine, preţ, dar şi oferta din magazin.

Bucuresti, 02.08.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.