Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Produsele de ingrijire auto ecologice „BMW Natural Care”

BMW

Pentru BMW, plăcerea de a conduce este inseparabil legată de dezvoltarea durabilă. Acest lucru este demonstrat nu doar de programul BMW EfficientDynamics, dar şi de fiecare proiect al companiei – de la procesul de producţie până la noua gamă de produse de îngrijire a automobilului, „Natural Care”. Preocuparea pentru o dezvoltare durabilă în fiecare detaliu este motivul pentru care BMW Group ocupă de şase ani consecutiv prima poziţie în „Dow Jones Sustainability Index”.

Principiul unei dezvoltări durabile şi al ecologiei sunt cuprinse în ciclului de viaţă al produselor Natural Care – de la alegerea materiei prime şi a surselor de energie regenerabile utilizate în timpul producţiei şi utilizarea lor în condiţii de siguranţă şi până la reciclarea ambalajelor. Produsele de îngrijire Natural Care conţin în cea mai mare parte materiale naturale precum tenside şi alcool biologic din sfeclă de zahăr, ceară de caraban şi ulei de in. Aceste ingrediente inovative sporesc eficienţa produselor, fiind în acelaşi timp mai sigure. De exemplu, toate produsele Natural Care conţin un ingredient cu gust amar pentru a împiedica copii să-l consume. În plus, gama Natural Care a fost testată dermatologic demonstrând că nu este periculoasă pentru sănătate sau mediul înconjurător. Aromele şi emulsiile de îngrijire utilizare sunt atât de delicate încât sunt folosite şi în producerea cosmeticelor.

Noua gamă de îngrijire este compusă din şase produse: şampon auto, lustruire auto, ceară auto, soluţie de curăţare a sticlei, concentrat de curăţare a geamurilor, soluţie pentru curăţare interioară.

Pentru gama de produse Natural Care, BMW surprinde încă odată şi prin design-ul inovativ, motiv pentru care produsele au câştigat două premii internaţionale pentru design: iF Design Award 2010 (premiu pentru design-ul produsului) şi Good Design Award.

Despre premiile iF Design

De când au fost introduse în 1953, premiile de design „iF” au devenit un indicator de încredere al calităţii excepţionale în design. Logo-ul „iF” acordat de experţi internaţionali este recunoscut în întreaga lume şi denotă design de înaltă calitate. Competiţia acordă distincţii pentru şase categorii independente, la fel de importante şi anume: product design award, communication design award, design award china, material award, packaging design award, concept award.

Despre premiile Good Design

Premiile Good Design reprezintă un program complet pentru evaluarea şi încurajarea design-ului organizat de către JIDPO (Japan Industrial Design Promotion Organization).

Organizaţia care a iniţiat competiţia este Good Design Products Slection System înfiinţată în 1957 de Ministerul Comerţului Internaţional şi al Industriilor (actualul Minister al Economiei, Comerţului şi Industriilor). De atunci, premiul Good Design a fost acordat designurilor remarcabile pentru încurajarea îmbunătăţirii vieţii şi dezvoltarea industriilor.

Bucuresti, 20.04.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.