Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Producatorul Bico Industries a implementat ERP, SFA si Business Intelligence de la Senior Software

Bico Industries, important producător și distribuitor de materiale pentru sisteme de izolații, a ales sistemele ERP, SFA și Business Intelligence de la Senior Software. Compania beneficiază astfel de cele mai performante soluții software integrate pentru managementul afacerii, care vor contribui la atingerea obiectivului de consolidare a poziției Bico Industries pe piața materialelor de construcții.

Cu o cifră de afaceri de 9.4 mil. EUR înregistrată în 2013, Bico Industries produce și distribuie polistiren expandat, colțare, dibluri pentru polistiren și plasă de armare. În prezent, compania este în top 10 producători de polistiren și primul producător de plasă de armare din fibră de sticlă din România, având cea mai modernă capacitate de producție, complet automatizată.

La doar doi ani după începerea activității de producție, Bico Industries a implementat un sistem ERP, dar odată cu dezvoltarea accelerată a companiei a fost necesară înlocuirea acestuia, deoarece nu mai ținea pasul cu creșterea afacerii. În consecință, managerii au căutat un sistem informatic flexibil, de ultimă generație tehnologică, capabil să gestioneze în mod integrat activitățile de producție și distribuție, dar și să ofere acces la rapoarte actualizate în timp real. În acest sens, au ales pachetul de soluții oferit de Senior Software, respectiv SeniorERP integrat cu SeniorSFA – pentru automatizarea forței de vânzare mobilă și SeniorVisualBI – pentru analiză și raportare avansată.

"Ca urmare a prezentărilor făcute de către principalii furnizori de soft ERP de pe piață am constatat că SeniorERP acoperă necesitățile și cerințele societății. Funcționalitatea softului este remarcabilă, dat fiind timpul relativ scurt avut la dispoziție pentru implementare, dovadă a faptului că echipa de implementare și-a atins obiectivele și a reușit să se facă înțeleasă de toate compartimentele funcționale ale SC Bico Industries SRL. Considerăm că abordarea Senior Software a fost una onestă, iar la bugetul alocat a oferit maximul de elemente (module și aplicații) înglobate în produsul final.

Pe termen mediu dorim să ne consolidăm poziția pe piață, o piață extrem de concurențială, iar faptul că avem un soft care ne prezintă oglinda fidelă a activității noastre în timp real și putem lua decizii în consecință, nu poate fi decât un argument în plus că vom reuși.”, a declarat domnul Cătălin Țîrlea, Director Executiv Bico Industries

Având în vedere obiectul principal de activitate al companiei, una dintre condițiile impuse în cadrul procesului de selecție a sistemului ERP a fost ca acesta să dețină un modul dedicat producției. SeniorERP a îndeplinit această cerință, iar activitatea de producție a Bico Industries este gestionată în prezent prin intermediul unor instrumente precum: rețete de producție, bonuri de intrare, de consum, wizard-uri de generare automată a documentelor, diverse rapoarte de stoc șamd.

Pentru eficientizarea distribuției, pe lângă funcționalitățile specifice oferite de SeniorERP, respectiv managementul clienților, al furnizorilor, al produselor, al listelor de prețuri sau al politicilor comerciale, compania avea nevoie și de un sistem accesibil de pe dispozitive mobile, care să automatizeze activitatea agenților de vânzare de pe teren. Astfel, a fost aleasă soluția SFA – care pe de o parte oferă reprezentanților de vânzări acces în timp real la stocuri, prețuri sau istoricul clienților și pe de altă parte permite transmiterea comenzilor direct către sistemul ERP, pentru a putea fi procesate și pregătite pentru livrare în cel mai scurt timp.

Nevoia de a avea la îndemână rapoarte actualizate, care să susțină deciziile de zi cu zi, i-a determinat pe managerii Bico Industries să implementeze și SeniorVisualBI, soluția Business Intelligence dezvoltată pe platforma Tableau Software, lider mondial în vizualizarea datelor. Cu ajutorul sistemului BI, aceștia urmăresc indicatori precum volumul, valoarea, trendul vânzărilor raportate la articole, la agenții de vânzări, la clienți sau la zonele de vânzare, situația achizițiilor sau distribuția costurilor pe centre de cost.

Prin retehnologizarea în anul 2009 a fabricii Hitrom, Bico Industries a redat producției o suprafață de peste 15000 mp. În prezent, linia de fabricație a polistirenului expandat are o capacitate de 400.000 mc pe an, iar cea de producție a plasei de armare din fibră de sticlă de aproximativ 28 mil mp pe an. Începând cu anul curent produsele din plasă de armare sunt exportate pe piața UE.

Bucuresti, 06.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.