free download 78 travel guides written by experts

PRO TV a fost ieri lider de audienta

Ultimul episod din „Las Fierbinţi” a încins audienţele

Marele final al sezonului cinci din serialul “Las Fierbinţi” a clasat din nou PRO TV în topul audienţelor. Cel mai urmărit serial românesc din istoria măsurată a televiziunii a adus audienţe de top şi în cel de-al cincilea sezon, care s-a încheiat ieri. În toamnă, o nouă serie din “Las Fierbinţi” va reveni la PRO TV cu noi turnuri amuzante de situaţie.

Pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, în intervalul orar 20:33 – 21:28, ratingul mediu de 11,1 puncte şi cota de piaţă de 27,5% au situat PRO TV pe primul loc. Potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media. Kanal D a ocupat locul 2 (5,8% rating, 14,3% share), iar Antena 1 locul 3, cu 5,5% rating şi 13,6% share.

În minutul de aur 21:23, PRO TV a atins un vârf de audienţă de 14,4 puncte de rating şi 33% cotă de piaţă. La fel, pe segmentul publicului din mediul urban, ultimul episod din serialul “Las Fierbinţi” a adus PRO TV în top, cu un rating mediu de 8,5 puncte şi o cotă de piaţă de 18,1%, în timp ce Kanal D, situat pe locul doi, a obţinut 7,6 puncte şi 16,2% share.

La nivel naţional, PRO TV a fost, de asemenea, pe primul loc, cu un rating mediu de 8,2 puncte şi 19,3% share, cifre peste audienţele înregistrate de Kanal D (6,6% rating, 15,5% share) şi Antena 1 (5,8% rating şi 13,5% share).

În ultimul episod, talentele artistice din Las Fierbinţi au ieşit la iveală, iar Firicel (Cuzin Toma) şi Celentano (Adrian Văncică) au început să creeze opere de artă inedite. Aspirina (Mirela Oprişor) a primit o moştenire imensă de la rudele din Canada, trezind uimirea bărbaţilor din sat, care au încercat să pună mâna pe avere.

PRO TV va reveni în cursul acestei veri cu serialul “Las Fierbinţi”, redifuzând cele mai bune episoade de până acum. În plus, la toamnă, PRO TV va difuza al şaselea sezon şi promite telespectatorilor noi momente de umor incendiar.

“Las Fiebinţi”: Ţara o arde pe comedie!

Bucuresti, 23.05.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *