Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PRISPA a inceput lucrarile pentru casa solara

Ieri 26 aprilie, PRISPA a sărbătorit începerea lucrărilor în Hala de Construcții Metalice a Universității Tehnice de Construcții București.

Avem în hala o mare parte din materialele necesare, am primit toate instrumentele şi echipamentele, deci suntem pregătiți să ne apucăm de lucru. Am dorit să marcăm acest moment printr-o conferință de presă în care să ne prezentăm locul unde ne vom desfășura activitatea, proiectul nostru și echipa de firme, companii şi ONG-uri care ne susțin.

Pierre Bortnowski, coordonatorul proiectului PRISPA, a prezentat importanța realizării unui astfel de proiect în mediul universitar și strategia pe care ne bazăm pentru câștigarea concursului Solar Decathlon Europe 2012.

Au luat cuvântul reprezentanții celor 3 universități partenere: Domnul Marian Moiceanu, Decan al Facultății de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Domnul Vladimir Tanasiev, reprezentând Universitatea Politehnică din București, și Domnul Anton Anton, Președintele Senatului Universității Tehnice de Construcții din București.

Adrian Pop, responsabil de parteneriatele echipei PRISPA, a prezentat modul în care studenții colaboreaza cu partenerii proiectului pentru a obține un proiect mai bun și modul de implicare a unora dintre partenerii proiectului.

Doamna Laura Boian – Suply Chain Manager Leroy Merlin și Doamna Gabriela Grigori – Director of Resource Development and Communication Habitat for Humanity România au prezentat implicarea celor doi parteneri principali ai proiectului PRISPA.

Am înlocuit obieciul tăierii panglicii. Astfel, reprezentanții celor 3 universități asociate au marcat cu bucurie momentul deschiderii șantierului, tăind primul lemn din casa PRISPA.

Bineînțeles, siguranța pe șantier este o prioritate, drept urmare toți oaspeții noștri au primit o cască de protecție pe șantier.

Vă așteptăm să ne vizitați!

Informaţii de ansamblu despre Solar Decathlon Europe 2012

Solar Decathlon Europe este cea mai importantă competiție internațională dedicată universităților, care promovează folosirea energiei solare pentru locuințe unifamiliale eficiente din punct de vedere energetic. Obiectivul echipelor participante constă în proiectarea și construirea unor prototipuri de case care să consume cât mai puține resurse și să producă minimul posibil de deșeuri pe durata ciclului de viață al clădirii.

În septembrie 2012 vom asambla casa PRISPA în maxim 10 zile, pentru a participa alături de celelalte 19 echipe la expoziția-concurs Solar Decathlon Europe 2012. Concursul are 10 secțiuni, de unde vine și numele de „decathlon”. Celelalte echipe sunt din Germania, Danemarca, România, Spania, Franța, Olanda, Ungaria, Italia, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit, China, Japonia, Brazilia și Egipt.

Principalul susținător al competiției Solar Decathlon este Ministerul Spaniol al Lucrărilor Publice, prin intermediul Secretarului de Stat pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană, cu asistența Universității Politehnice din Madrid, al Uniunii Europene și al Departamentului pentru Energie al guvernului american. Competiția Solar Decathlon Europe este, de asemenea, sprijinită de Consiliul Local al orașului Madrid și de IDAE. Sponsorii oficiali ai competiției sunt Saint Gobain Group – sponsor principal, Schneider Electric, Rockwool, Kömmerling și FCC.
Probele SDE

Arhitectură
· Arhitectură 120 de puncte (juriu)
· Inginerie și construcții 80 de puncte (juriu)

Energie
· Eficiență energetică 100 de puncte (juriu)
· Bilanțul energetic 120 de pucnte (măsurători)

Confort
· Condiții de confort 120 de puncte (măsurători)
· Funcționarea casei 120 de puncte (măsurători)

Social-economic
· Comunicare și responsabilizare socială 80 de puncte (juriu)
· Industrializare și viabilitate pe piață 80 de puncte (juriu)
Strategic
· Invație 80 de puncte (juriu)
· Sustenabilitate 100 de puncte (juriu)

Echipa de susținători ai proiectului PRISPA

Leroy Merlin

S-a alăturat proiectului PRISPA considerând proiectul nostru un proces educativ prin care materialele pe care le comercializează pot fi puse în operă într-un mod exemplar, oferindu-ne drept urmare spațiul din fața magazinului Leroy Merlin de pe șoseaua Chitila, pentru a expune casa PRISPA pe întreaga durata a lunii iulie. În același timp, au depus efortul pentru a ne ajuta să obținem toate resursele de care avem nevoie pentru a construi casa PRISPA și pentru a o putea transporta până la Madrid și înapoi.

Habitat for Humanity România

Scopurile activității noastre se completează prea bine pentru a nu lucra împreună. Pentru PRISPA, Habitat for Humanity România este șansa de a folosi toată munca depusă și după concursul Solar Decathlon Europe. Ne-am propus un parteneriat pe termen lung, prin care vrem să realizăm un parc de case experimentale, locuite, unde PRISPA să fie primul exemplar. Beneficiem totodată de sprijinul și experiența echipei Habitat for Humanity România pentru organizarea construcției casei.

Kronospan

Am ales să construim o casă de lemn care folosește o cantitate importantă de panouri de OSB, datorită consumului redus de lemn și a eficienței structurale mărite. Kronospan ne-a oferit cel mai nou tip de OSB Superfinish Eco, cu conţinut scăzut de formaldehidă.

Saint Gobain

Intreg grupul Saint-Gobain (Saint-Goain Glass, Rigips, ISOVER și Weber) susține proiectul PRISPA cu sisteme și soluții care răspund marilor provocări ale prezentului: dezvoltarea economică, reducerea consumului de energie și protecția mediului înconjurător.

Sunerg Solar Energy

Întreg sistemul de panouri solare și fotovoltaice este aisgurat de Sunerg Solar Energy, prin Habitat Energy, reprezentatul Sunerg in România.

Bio Haus

Construim o parte a subansamblurilor casei în atelierul Bio Haus din Angheluș, județul Covasna, unde avem uneltele necesare și experiența unei echipe care construiește case de lemn în mod curent. Studenții din echipa noastră au astfel ocazia să înțeleagă mult mai bine procesul tehnologic pe care-l implică realizarea unei case de lemn.

Bosch
Am fost complet echipați cu scule Bosch și instruiți pentru a le putea folosi corect la construirea a casei.

Fresh Air

Firma Fresh Air împreună cu partenerii lor Samsung Air Conditioning Romania, Wolf Heiztechnik Germania şi TSI Instruments USA asigură echipamentele şi instalaţiile de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat ale casei Prispa, instrumentele de măsură a calităţii aerului interior (temperatură, umiditate, concentraţie de dioxid de carbon), consultaţie tehnică, manoperă şi montaj.

Holzindustrie Schweighofer
Holzindustrie Schweighofer ne oferă material lemnos pentru realizarea structurii casei.

Rothoblaas

Conectorii metalici, piesele care fac asamblarea casei noastre posibilă într-un timp record și condiții foarte bune, sunt oferiți de Rothoblaas.

SIR Safety

Echipamentul de protecție pe șantier al întregii echipe este asigurat de SIR Safety.

Valrom

Instalațiile de alimentare cu apă rece și apă caldă sunt oferite de Valrom.

Artis Peritia

A susținut echipa cu unelte și găzduirea unui workshop.

Arc Electronic

Oferă echipamente pentru realizarea instalației electrice.

Cersanit

Cersanit ne oferă ceramica și obiectele sanitare pentru baia din casa PRISPA.

David&Baiaș

Asistența juridică este asigurată încă de la începutul proiectului de către David

Electrolux

Vom echipa casa PRISPA cu electrocasnice de la Electrolux.

Kodak Cinelabs Romania

Kodak Cinelabs Romania ne oferă sprijinul pentru a realiza filmul de prezentare a casei PRISPA pe pelicula și în condiții superioare.

Medic’all events

Unul dintre susținătorii noștri de la începutul proiectului, care ne-au asigurat un număr de bilete de avion pentru a putea participa la întâlnirile cu organizatorii concursului Solar Decathlon Europe.

NanoPhos

Folosim nanotehnologia pentru a impermeabiliza suprafețe expuse umezelii.

VELUX România

Avem ferestre în planul înclinat al acoperișului, deci folosirea produselor VELUX era o alegere firească, cunoscând calitatea care îi recomandă și preocuparea pentru o bună iluminare naturală și eficiență energetică.

Susținători PRISPA

Alveus, Arup, BRD – Groupe Société Générale, EcoNet România, Heat X, Naturalpaint, Ordinul Arhitecților din România, OviGrup, Printoteca, Romexpo, Senso Ambiente, Spot Design, Technova, TSI.

Parteneri media

Arhi Forum, Arhitectura, Atelierul de Proiectare, Casa Mea, Căminul, DULGHER, Igloo, Lume Bună, Modernism.ro, Radio România Regional, Spațiul Construit, Tilllate, Zeppelin și ZIar de ARhitectură.

Bucuresti, 27.04.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.