Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Primul parc industrial de reciclare din România, Green Group prezintă o nouă identitate vizuală

Green Group website

Green Group, primul parc industrial de reciclare din România și unul dintre cel mai mare din Europa, a finalizat în luna aprilie procesul de rebranding, ce constă într-o identitate vizuală nouă și un concept care valorifică impactul pozitiv al Green Group asupra mediului.

Schimbarea identității și a conceptului este motivată de dorința de a crea unitate la nivelul brandurilor Green Group (Green Fiber, Green Tech, Green WEEE, Green Lamp, Green Glass, Green Resources), care oferă în prezent o multitudine de soluții cu circuit închis pentru tratare, recuperare, reciclare și producție, bazate 100% pe deșeuri.

Noul concept, concentrat în jurul unei afirmații puternice „What lived once, will live again”, este inspirat din natură, din dinamismul și ciclicitatea vieții, pornind de la ideea că în natură nimic nu se pierde și ceea ce a trăit odată, va trăi din nou.

De fapt, noua imagine reflectă întocmai vizunea și activitatea celor de la Green Group, transformarea deșeurilor în noi resurse, trecând de la un concept de economie liniară la economia circulară.

Green Group website

„Green Group are acum o arhitectură de brand redefinită, o identitate vizuală proaspătă, inspirată din natură, elemente stilistice simplificate, coerente și consistente în toate materialele vizuale, un ton al vocii distinct și o poziționare corectă la nivel funcțional, emoțional și senzorial. Noua strategie de brand va asigura consistență atât în plan național cât și la nivel European, Green Group fiind prezent cu produse obținute din 100% material reciclat în mai multe piețe”, a declarat Georgiana Bădălică-Petrescu, Brand Manager Green Group.

Georgiana Bădălica-Petrescu
Georgiana Bădălica-Petrescu

Parte din procesul de rebranding este și schimbarea elementelor de identitate vizuală, mai exact, schimbarea logo-ului. Noul logo reprezintă o abstractizare a ciclului de viață și surprinde mișcarea elementelor, evoluția lucrurilor și frumusețea pură a formelor.

Rebranding-ul a adus cu sine și crearea unui nou website (www.green-group.ro). Noul website este simplu de accesat și de parcurs, adaptat în mod special cerințelor vizitatorilor și oferă o experiență online complexă: acces rapid la informații care permit o utilizare prietenoasă și facilă de pe orice tip de dispozitiv (desktop, tabletă sau smartphone). www.green-group.ro este o platformă responsive, de informare, prin intermediul căreia vizitatorii pot afla rapid toate informațiile necesare despre activitatea Green Group.

Bazele strategice pentru noua strategie de brand și identitate vizuală au fost stabilite și create de o echipă mixtă, formată din echipa de marketing a Green Group, agenția IdeologIq și Headway.

Identitatea vizuală și noul concept de brand au fost realizate de către agenția Ideologiq.

“Acest proiect marchează și pentru Ideologiq un moment de maturitate profesională. Proiectul s-a desfășurat în etape consecutive, respectând toate rigorile comunicării unui brand puternic, cu obiective clare pe piața internațională de profil: conceptualizare, integrare, unificare. Suntem mândri de echipa noastră extrem de bine organizată, inteligentă și aplicată, care a făcut din nou proba ecuației care nu dă greș: idei + idealuri = demonstrații de succes“, a declarat Adrian Ichim, partener Ideologiq.

Adrian Ichim
Adrian Ichim

Strategia de poziționare a brandului și planul de comunicare au fost realizate de Headway, agenție de strategie de marketing și transformare digitală. (www.headwaymakers.com)

„Obiectivele campaniei de re-branding au fost conturarea unei imagini unitare de grup și poziționarea Green Group, acolo unde merită, ca fiind una dintre cele mai mari companii integrate de reciclare din Europa. O companie de care este mare nevoie în zilele noastre și care are un impact pozitiv real în mediul înconjurător, transformarea deșeurilor în noi resurse ce pot fi utilizate în circuitul economic”, a declarat Raluca Păun, Senior Partner Headway.

Raluca Păun
Raluca Păun

Despre Green Group

Green Group și-a început povestea în anul 2002 și a devenit cel mai mare parc integrat de reciclare din Europa, specializat în gestionarea deșeurilor reciclabile, reciclarea și recuperarea diferitelor tipuri de deșeuri. Green Tech, companie membră Green Group este prima companie certificată internațional Gold Standard pentru reducerea emisiilor de CO2, prin reciclarea tip PET în Europa, transformând deșeurile reciclabile într-o resursă economică valoroasă și economisind, astfel, resurse și energie. De asemenea, Green Tech, a inițiat primul proiect din Europa care aplică un proces standardizat de reciclare a deșeurilor PET, reducând emisiile de gaze cu efect de seră cu 45.380 de tone de CO2 pe an.

Despre Ideologiq

Ideologiq activează pe piața locală și regională de peste 15 ani, acumulând o experiență solidă în procesul de comunicare digitală. Portofoliul de servicii oferite cuprinde strategie, creație, branding și design, social media marketing, performance marketing, dezvoltare și implementare website-uri și e-commerce, aplicații mobile și software personalizat, VR, integrând inovația în toate proiectele dezvoltate.

Ideologiq este, în acest moment, una dintre cele mai recunoscute agenții de digital din România, formată dintr-o echipă de 20 de persoane în Bucureşti, la care se adaugă angajaţi din birourile regionale ale companiei din Bulgaria, Ungaria, Grecia, Serbia, Croația și Slovenia. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt seniori cu peste șapte ani de experiență în comunicare digitală. Zonele de expertiză ale agenției se axează pe domenii precum pharma & medical, automotive, retail, construcții și finance. www.ideologiq.com

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.