Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Primul macadam, o noua masina

·    După 4 etape pe asfalt, la Sibiu începe jumătatea de macadam a sezonului 2008.
·    Prima etapă de macadam înseamnă pentru Adrian Răspopa şi debutul la volanului unui nou
model Suzuki: Swift S1600.
·    Scopul pilotului Companiei Naţionale Poşta Română este acela de a-şi păstra prima poziţie
în clasamentul grupei A.

După o pauză de 6 săptămâni, la Sibiu reîncepe lupta în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, de această dată pe macadam. Traseul ce include 160 de kilometri contra cronometru este unul extrem de casant robusteţea materialului de concurs, tactica de abordare dar şi norocul fiind extrem de importante la Raliul Sibiului Pirelli.

Liderul clasamentului grupei A, Adrian Răspopa va evolua pe specialele sibiene cu o nouă maşină: Suzuki Swift S1600 cu care vizează o nouă victorie la grupă şi implicit rămânerea în fotoliul de lider al categoriei.

Adrian Răspopa:
“Odată cu prima etapă pe macadam începem colaborarea cu o echipă nouă, JM Engineering şi asta pentru că vom evolua cu modelul Suzuki Swift S1600. Sperăm ca acomodarea să fie rapidă atât cu noii colaboratori cât şi cu noua maşină. Am mare încredere în această echipă, una dintre cele mai profesioniste din sud-estul Europei,  care are un palmares impresionant atât în Campionatul Mondial cât şi în cel European de Raliuri. Printre piloţii care au lucrat cu JM Engineering se numără şi Mikko Hirvonen în perioada de început când evolua cu Toyota Celica GT4.

În ceea ce priveşte modelul Suzuki Swift S1600 acesta este un automobil practic nou, revizuit integral înaintea startului de la Sibiu şi este conform ultimei specificaţii Suzuki Sport.

Joi, înaintea startului Raliului Sibiului, vom efectua o sesiune de teste pentru a ne acomoda cu maşina. Vom aborda cu prudenţă acest prim raliu de macadam pentru că este un raliu foarte greu. Nu contest faptul că este o etapă frumoasă însă nu înteleg decizia organizatorului de a face un raliu cu 160 km de probă specială în condiţiile în care toată lumea s-a plâns de lungimea etapei de la Reşiţa şi deasemenea în condiţiile în care am renunţat în acest an la calendarul cu 10 etape pentru unul cu numai 8 pentru a reduce costurile. Este bine ştiut cât este de greu să acoperim atâţia kilometrii de probă specială şi să aducem noi parteneri alături de noi.

Ne dorim din tot sufletul să terminăm Raliul Sibiului, este un raliu la care anul trecut am lipsit şi la care luăm startul dupa o pauză lungă de mers pe macadam. Sper să-mi intru în ritm rapid şi sper să avem parte de cât mai puţine pene de cauciuc, bielete îndoite şi alte asemenea lucrurei care ar putea duce la abandon.

Şi la Raliul Sibiului continuăm campania de strângere de fonduri pentru copiii cu sindrom Down campanie iniţiată de Compania Naţională Poşta Română însă noutatea o reprezintă punerea în vânzare a unor articole promoţionale ale echipei noastre la cortul Rally Store a firmei Motor Media International banii astfel obţinuţi urmând să fie donaţi deasemenea Asociaţiei Caritas Bucureşti.” a fost declarat Adrian Răspopa

Raliul Sibiului Pirelli va debuta vineri 18 iulie, la ora 14:31, în prima zi de concurs fiind programate 3 probe speciale. A doua zi are prevăzute restul de 8 speciale, sosirea din “maratonul” sibian urmând să aibă loc cu începere de la ora 18:28.

Echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu este susţinut în Campionatul Naţional de Raliuri 2008 de Compania Naţională Poşta Română şi B&S Motors importator Suzuki.

Partener de imagine Casa de discuri Roton.
 

Bucuresti, 18.07.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.