Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PRIME Maraton: Script, Act, Share

Maraton Script, Act, Share afis

PRIME România vă invită pe 17 Ianuarie 2018 la evenimentul PRIME Maraton: Script, Act, Share, ce va avea loc la Unteatru (strada Sfinții Apostoli nr. 44), începând cu ora 21:00.

La cea de-a noua ediție a evenimentului PRIME Maraton, sunteți invitați să descoperiți de la invitații noștri momente și secrete ale teatrului și ale scheciurilor online, dar și cum se îmbină aceste domenii în lumea divertismentului.

PRIME Maraton reprezintă o idee inovatoare la adresa conferințelor dedicate studenților, îmbinând elemente indrăgite de tineri: cadru nocturn, atmosferă plăcută, subiecte actuale, posibilitatea de a invăța despre mediul online într-un mod inedit. Pe de-o parte, un eveniment amplu, ce se întinde pe aproximativ 6 ore, iar pe de altă parte, intens, deoarece numărul și diversitatea activităților presupune, din partea participanților, un efort de adaptare neobișnuit în cadrul conferințelor și workshop-urilor.

Maraton Script, Act, Share afis

Ediția de anul acesta aduce nume cunoscute din domeniu, cum ar fi Andrei Aradits, cu 36 de ani de experiență în teatru. Alături de Andrei, este gata să răspundă curiozităților participanților și Serin Jemaa, tânăra și talentata actriță pe care probabil o cunoașteți de la Cuibul Artiștilor, un proiect apreciat de publicul tânăr. Mihai Bobonete, actor, comediant, un nume cunoscut în divertismentul autohton este, de asemenea, prezent în cadrul PRIME Maraton, pentru a dezbate alături de noi câteva subiecte relevante pentru pasionații de online și de teatru. Un alt speaker îndrăgit este Șerban Pavlu, renumit mai ales pentru rolul lui Relu din serialul românesc „Umbre”, dar și pentru câștigarea premiului Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal, în 2013. La această formulă se alătură și Silviu Gherman, comediant cunoscut pentru scheciurile sale autentice și excentrice. Andrei Niculae, de la Virgin Radio, unul dintre cei mai tineri DJ din FM-ul românesc, va modera discuțiile într-o atmosferă efervescentă.

La fel ca în fiecare an, PRIME România va găzdui „un workshop târziu… aproape matinal”, cu premii pentru participanții activi și perspicace, dar și cu un invitat surpriză despre care vă putem spune că este actor și trainer de improvizație și a pregătit pentru voi un workshop final plin de savoare.

Participarea la PRIME Maraton se face prin completarea formularului de înscriere până la data de 17 ianuarie, ora 15:00: https://goo.gl/mDUaUa. Prețul unui bilet este de 10 lei.

Despre PRIME România

PRIME România este singura asociaţie studenţească de Relaţii Publice şi Comunicare din ţară. Experienţa PRIME înseamnă comunicare strategică, o echipă unită şi 20 de ani de evenimente pentru studenţii pasionaţi de Comunicare.

PRIME este o organizaţie prezentă în mai multe ţări europene printre care: România, Slovenia, Italia şi Spania.

Sponsori: Unteatru, Foto Fun Club, Teatrul Mic, Breakout Escape Rooms, Lasertag Arena, Atlantic Advertising.

Parteneri media: IQool, IQads, Advertising4U, PRwave, Stiri.ong, IubescStudentia, GoingOut, VinSiEu, CtrlD, Smark, The Institute.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.