Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prima zi la Ferma vedetelor: cei 12 concurenți au intrat în ferma cipriotă

Cei 12 fermieri au intrat aseară în ferma care îi va găzdui pentru următoarea perioadă.

Prima ediție a celui de al doilea sezon a fost urmărită de peste 1.8 milioane de telespectatori, la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20:29 – 22:23. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 20:51, a reunit peste 2.2 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Ferma vedetelor a fost lider de audiență, obținând 11.8 puncte de rating și 26.2% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 6.1 puncte de rating și 13.6% share.

Anda Ghiță, Saveta Bogdan, Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Viorel Sipoș, Benny Adegbuyi, Maria Constantin, Marcel Toader, Sorana Darclée, Paul Ipate și Octavian Strunilă vor avea parte de o viață lipsită de petreceri, haine de lux, piscină sau saloane de înfrumusețare. Relaxarea a fost înlocuită, încă din prima zi, cu munca!


Ediția de aseară a debutat cu verificarea bagajelor celor 12 concurenți. De acest lucru s-au ocupat Iulia Vântur și nea Rață. La controlul vamal au fost găsite mai multe bunuri personale interzise, precum suplimente nutritive, borcane cu dulceață, cârnați de casă sau oglinzi pentru machiaj. Preț de 2 minute, concurenții au fost provocați să-și mute toate lucrurile în papornițele cipriote primite în dar de la Iulia Vântur. Ulterior, cei 12 fermieri au făcut o ședință pentru a cădea de comun acord asupra a 3 obiecte din cele oprite de nea Rață la control: acestea au fost o oglindă de machiaj, suplimente nutritive și cârnați de casă.

Imediat după, a venit și prima misiune a celor 12 vedete: găsirea fermei. Drumul printre livezile de portocali și câmpurile de cactuși i-a încântat pe concurenți, deoarece au avut posibilitatea de a admira peisajul și de a-și face câteva provizii de portocale.

Primii care au ajuns în fermă au fost Benny, Mircea N. Stoian, AMI, Maria Constantin, Octavian Strunilă și Lili Sandu. Deși privirea le-a fost răpită de peisajul splendid, în momentul in care au intrat în fermă au avut un șoc: totul era abandonat, prăfuit și părăginit. Fără să stea prea mult pe gânduri, cei șase s-au apucat să aranjeze paturile, să șteargă praful și să-și pregătească un minim de confort pentru seara care se apropia. În momentul în care în fermă a ajuns și echipa formată din Viorel Sipoș, Anda Ghiță, Paul Ipate, Sorana Darclée, Marcel Toader și Saveta Bogdan, lucrurile au început să se miște cu un ritm mai alert: vasele au fost curățate, au fost construite uși pentru toaletă, iar masa din bucătărie a fost reparată.


După ce s-au organizat, cei 12 fermieri au primit vizita unor oaspeți de seamă! Iulia și nea Rață au venit să le prezinte concurenților regulamentul fermei, precum și să le aducă câteva alimente care să-i ajute să treacă mai ușor peste prima săptămână. Pe lângă acest lucru, toți au primit costume tradiționale cipriote.

Tot aseară, Benny a fost ales fermierul săptămânii de către colegii săi. Acesta a avut voie să umple un coș cu tot felul de produse alimentare pentru prima masă din fermă. Încă din primele clipe în care cele 12 vedete au ajuns în fermă, a apărut primul conflict: Anda Ghiță și Mircea N. Stoian s-au ciondănit din cauza autorității pe care acesta a încercat să și-o impună.

În ediția din această seară vom afla cum au trecut concurenții de prima noapte și cum își vor repartiza sarcinile. Totodată, telespectatorii vor vedea și cum se descurcă Benny în postura de fermier al săptămânii. Ei vor trebui să își organizeze alimentele și să decidă cine vor fi cei doi servitori ai săptămânii.

Miza este mare, iar titlul de Fermierul anului poate fi câștigat doar de cel mai abil concurent! La Ferma vedetelor rezistă doar cei mai puternici, cei care sunt dispuși să muncească, să învețe, cei care sfidează lipsa confortului, praful și care pot demonstra că sunt cei mai buni.

 Ferma vedetelor – Altă țară, altă distracție!

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.