Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Preventia este secretul pentru o vacanta reusita

Cea mai nouă analiză a structurii vânzărilor de medicamente realizată de lanţul de farmacii Remedio relevă faptul că cele mai de succes medicamente în perioada verii sunt cele care tratează problemele digestive, alergiile, durerile, contuziile, luxaţiile şi enterocolitele. Astfel, comparativ cu cel de-al doilea trimestru al anului 2007, în cel de-al treilea trimestru cele mai bine vândute produse au fost cele pentru tratarea afecţiunilor digestive, cu o creştere de 88%, împreună cu segmentul produselor pentru tratarea contuziilor şi durerilor, unde vânzările au crescut în medie cu 52%.

Vara aceasta, în farmaciile Remedio din întreaga ţară, pacienţii îşi fac trusa de vacanţă beneficiind de recomandări personalizate şi produse la preţuri speciale. În cele 63 de farmacii din ţară se găsesc formulare speciale cu recomandări de produse pentru afecţiuni specifice verii: protecţie solară, îngrijire după plajă, prevenirea înţepăturilor de insecte, prim ajutor, alergii, dureri sau probleme digestive. Pacienţii beneficiază de aceste recomandări începând din luna iunie a acestui an.

Comparativ cu luna mai 2008, în luna iunie lanţul de farmacii Remedio a înregistrat o creştere de 41% pentru produsele incluse în lista de recomandări pentru trusa de vacanţă. Recomandările Remedio sunt parte a demersului de promovare a prevenţiei în rândul pacienţilor români care, conform datelor, preferă să îşi trateze afecţiunile în loc să le prevină.

“Românii ar trebui să prevină toate afecţiunile specifice acestui anotimp. Datele noastre arată că există o tendinţă de creştere a consumului de medicamente pentru diferite tipuri de afecţiuni, respectiv enterocolite, luxaţii sau alergii. În special, am înregistrat creşteri substanţiale la produsele incluse în recomandările Remedio pentru trusa de vacanţă. Este o creştere semnificativă a consumului, însă explicaţia stă în comportamentul reactiv al pacienţilor români. Ne dorim ca aceştia să fie pregătiţi pentru orice situaţie, iar trusa de vacanţă Remedio a fost concepută special pentru a răspunde unei game cât mai largi de nevoi şi aşteptări”, a precizat Amalia Georgescu, Director General Remedio. 
 
Pentru trusa de vacanţă, recomandările Remedio sunt structurate în două categorii, pentru copii şi pentru adulţi. Recomandările pentru adulţi vizează protecţia solară, îngrijirea buzelor, îngrijirea după plajă, arsurile solare, îngrijirea părului şi a picioarelor, prevenirea înţepăturilor de insecte, prim ajutor şi dureri, alergii, luxaţii şi contuzii, probleme gastrice. Pentru copii, recomandările vizează protecţia solară, îngrijirea corpului, prevenirea şi tratarea înţepăturilor de insecte, tuse, febră şi dureri, deshidratare.

Farmaciile Remedio comercializează o gamă variată de produse: medicamente, parafarmaceutice, dermato-cosmetice, produse speciale pentru îngrijirea copiilor şi produse pentru sarcină şi prevenţie. La începutul lunii iunie, Remedio a lansat cardul de fidelitate prin care pacienţii pot beneficia de reduceri adiţionale de 5% la produsele achiziţionate.

Bucuresti, 17.07.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.