Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Prețurile en-gros ale energiei electrice

Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA)

Asociația Română pentru Energie Eoliană consideră normală preocuparea din ultima perioadă a autorităților, de a analiza cauzele care au dus la creșterea exagerată a prețurilor en-gros ale energiei electrice, însă totodată își manifestă îngrijorarea față de concluziile exprimate în spațiul public, care par să nu acopere în totalitate condițiile de funcționare a pieței.

Astfel, deși analizele încă nu fost finalizate, au apărut deja concluzii asupra cauzelor creșterii prețurilor la energia electrică, care nu acoperă cu exactitate situația reală din piață, ca de exemplu rolul energiei regenerabile.

Energia regenerabilă reprezintă deja mai mult de 10% din consumul național de electricitate conform datelor oficiale pentru anul 2016, confirmându-și, astfel, rolul important în mix-ul de energie din România. În plus, energia eoliană a contribuit și în perioade cu consum ridicat, atât în sezonul de iarnă, cât și în perioada de vară, atingând cote de circa o treime din consumul la nivelul țării.

Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA)
Energia eoliană, ca sursă necontrolabilă, nu poate funcționa în condiții de predictibilitate similare celor convenționale dar aduce beneficii importante consumatorilor, întrucât reprezintă nu doar o energie electrică curată, ci și ieftină.

Un exemplu concret este regăsit în luna august a acestui an, în special intervalul 7-8 august, când, o creștere a producției de energie eoliană cu 46% față de ziua precedentă, a fost urmată de o scădere a prețului cu 30% (de la 333,57 RON/MWh la 233,92 RON / MWh). De asemenea, în ziua de 15 August, când ponderea energiei eoliene a urcat la 31% din total consum, am asistat la o scădere de 45% a prețului comparativ cu ziua anterioară (de la 140 RON/MWh la 76.61 RON/MWh).

Totuși, pentru a putea fi integrată în condiții echitabile în piață și pentru a putea să contribuie în mod pozitiv la consumul național de energie, energia eoliană, și cea regenerabilă în general, au nevoie de o structură de piață corespunzătoare, respectiv:
a)    Posibilitatea stocării și a agregării producției între mai mulți producători;
b)    Prețuri și contracte flexibile pe piețele centralizate care să acopere profilul de producție;
c)    O piață intra-zilnică lichidă;
d)    Instrumente de asigurare împotriva riscurilor pe termen lung, atât în ceea ce privește energia, cât și certificatele verzi.

Deși s-au făcut anumiți pași în direcția integrării producției de energie regenerabilă, energia eoliană este în continuare expusă evoluțiilor de pe piața pentru ziua următoare și piața de echilibrare, ca urmare a constrângerilor determinate de produse standardizate, care nu urmăresc profilul de producție real, precum și a lipsei unei piețe intra-zilnice lichide.

România este, astfel, țara din Uniunea Europeană cu cele mai mari costuri de echilibrare pentru producția de energie eoliană și cu expunere la produse și contracte standardizate neadecvate tipului de producție.

Astfel, adresăm un apel către autorități ca, în analizele pe care le vor efectua, să ia în considerare întreaga structură de piață și să interpreteze efectele în manieră integrativă și nu pe fiecare în parte, separat. De asemenea, solicităm ca rezultatele analizelor să fie transparente și urmate de un proces real de consultare cu factorii relevanți.

Având în vedere aceste argumente, considerăm că RWEA și industria eoliană trebuie să participe activ în orice proces de modificări de reglementare ce va urma analizelor în curs.

Despre Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA)

RWEA este o asociaţie profesională care funcţionează ca o organizaţie non-guvernamentală şi care a fost fondată în Bucureşti, România, în conformitate cu legea română. Asociația este o entitate voluntară de participanți din industria energiei eoliene din România. Aceasta există pentru a promova rolul energiei eoliene în mixul energetic din România și, în consecință, pentru a promova o energie curată, sigură și eficientă pentru România.

Asociația are 53 de membri care reprezintă producători de energie eoliană, producători de echipamente, dezvoltatori de proiecte, firme de mentenanță, case de avocatură, bănci și traderi de energie.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.