Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pretendentii Burlacitei isi schimba look-ul de dragul acesteia

Laurent Tourette îi aranjează exact pe gustul senzualei dive

După ce săptămâna trecută cei 12 concurenţi au avut parte de un regim de garnizoană, plin de surprize şi menit să îi călească în lupta pentru preţioasa redută, Bianca Drăguşanu, acum senzuala Burlăciţă le-a pregătit acestora o surpriză de proporţii: o şedinţă de styling la salonul vestitului Laurent Tourette.

Cantonamentul minuţios supravegheat de comandantul Cătălin Botezatu a scos la iveală vitejia, disciplina şi fair-play-ul unora dintre pretendenţii frumoasei Burlăciţe, precum şi teama, orgoliile nemăsurate şi dezobedienţa altora. În cele din urmă doi dintre combatanţi au fost nevoiţi să lase armele jos. Temperamentalul Ştefan şi orădeanul Călin, uşor accidentat pe front, au plecat acasă fără niciun trandafir. Pe mai departe, doar zece tineri o însoţesc pe frumoasa roşcată în jocul seducţiei.

Înainte de a porni către însoritul Belek din Turcia, destinaţia de cinci stele unde Burlăciţa îi aşteaptă cu o mulţime de provocări şi surprize incendiare, Cătălin i-a convocat pe câţiva dintre concurenţi la o şedinţă de styling. Cu doar câteva ore până la decolarea avionului, băieţii trepidează de emoţie. Florin, Claudiu, Adrian şi Andrei alias Domnul Praz intră acum pe mâna vestitului Laurent Tourette care promite să-i aranjeze exact pe gustul senzualei Burlăciţe.

Concurenţii sunt foarte emoţionaţi: „Înainte de a mă tunde eram puţin sceptic, nu ştiam ce o să se întâmple, cum o să fie, mai ales că aveam acea tunsoare de câţiva ani. Îmi era şi teamă, nu ştiam dacă o să mă prindă tunsoarea, dar totul a ieşit bine. Sunt foarte, foarte mulţumit. Nici nu mă aşteptam să fie aşa de bine!” a declarat Claudiu.

Andrei a fost şi el foarte reticent la schimbare: „Într-adevăr este un şoc pentru mine; de la un păr lung am trecut la un păr mediu, e o schimbare majoră din punctul meu de vedere, dar chiar mă simt bine şi îmi place ce a ieşit!”

Avocatul a fost cel mai îngrijorat pentru soarta părului său ondulat, principalul său atu după cum declară adesea, însă pare de-a dreptul încântat de rezultat. Telespectatorii Antena 1 vor putea urmări peripeţiile celor 10 aspiranţi la inima celei mai frumoase Burlăciţe a României joi a seara, de la 20:20, într-un nou episod al reality-show-ului.

Bucuresti, 20.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.