Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Preselecțiile s-au încheiat! Show-ul suprem, Românii au talent, dă start marilor gale ale talentului

Attila Toth

Aseară s-au încheiat preselecțiile sezonului 8 Românii au talent! Au fost zece ediții în care a fost celebrat talentul românesc din cele patru puncte cardinale, în care Pământul a fost străbătut în lung și-n lat pentru a aduce pe scenă momente fabuloase, iar concurenții au depășit așteptările, au uimit, au emoționat, au electrizat și ne-au făcut să plângem de bucurie și să râdem în hohote. Vineri, telespectatorii au urmărit un regal al talentului autentic și au avut parte de un spectacol care a ridicat publicul în picioare și a produs reacții uluitoare.

Cea de-a zecea ediție a sezonului 8 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 11.8 puncte de rating și 38.3% share, față postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 4.2 puncte de rating și 13.8% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproape 2.5 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:45, peste 3.1 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Attila Toth

Spectacol fascinant în ultima ediție de preselecții

Ultima ediție de preselecții Românii au talent le-a adus telespectatorilor încă un motiv de bucurie și trăiri intense, sentimente care s-au îmbinat perfect cu energia și efervescența aduse pe scena talentului de către concurenți. Andi, Mihaela, Andra și Florin au fot surprinși de abilitățile participanților și i-au încurajat să nu renunțe nicio clipă la visurile lor și să lupte pentru ceea ce își doresc. Fie că a fost vorba despre copii sau persoane trecute de prima tinerețe, toți au făcut spectacol și au determinat publicul să vibreze în ritmul talentului lor. Show-ul a fost deschis de 15 concurenți plini de entuziasm, care le-au adus aminte tuturor de copilărie, și a continuat cu momente fascinante de salsa, freestyle cu mingea, popping, gimnastică, dans oriental, chitară clasică și electrică, street dance, pangrathion athlima, nai, yoyo și canto.

La finalul unei seri în care talentul a fost prezentat la cel mai înalt nivel, Magic cups, Iuliana Jalbă, Fabian Barna, United Skills, Lidia Dormenco, Alex Manole, Zavera, Poethree, Clubul Sportiv Shindaito, Alexandru Manole, Corul Cantemus, Cătălin Bucureșteanu și Anne Marie Zaharia, Mariana Preda, Yoyo Squad, Orchestra Basarab, Attila Toth, Alin Abrudan și Liviu Burz și Tulnicăresele din Câmpeni au primit 3 sau 4 DA din partea juraților.

Preselecțiile s-au încheiat, însă spectacolul de abia începe, pentru că cei mai buni vin în marile gale ale talentului românesc! De vinerea viitoare, de la 20:30, LIVE, talent românesc get beget, berechet!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.