Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Presa franceza, indragostita de BitDefender

În Franţa, ţara unde unul din trei produse antivirus cumpărate este BitDefender, soluţiile de securitate româneşti beneficiază şi anul acesta de review-uri excelente

BitDefender se situează şi în acest an printre cele mai bine vândute produse de securitate din Franţa (pe segmentul retail), avand o cotă de peste 30% din această piaţă. Soluţiile româneşti sunt disponibile prin partenerul Editions Profil în peste 1500 de mari magazine din reţelele FNAC, Cora, Carrefour, Auchan etc.. Pe lângă cifrele de vânzări, BitDefender se situează în mod constant printre primii trei preferaţi de către presa franceză de specialitate. În numărul din septembrie 2007, revista Micro Actuel, cea mai bună publicaţie de informatică şi multimedia, titlu decernat o dată la 5 ani de către SPMI (Syndicat de le Presse Magazine et d’Information), a realizat o analiză comparativă a soluţiilor de securitate existente pe piaţă. Acest test este efectuat de două ori pe an de către publicaţie. Criteriile care au stat la baza alcătuirii clasamentului şi care au servit la construirea notei finale şi respectiv la alegerea produsulului care oferă cel mai bun raport eficienţă/funcţionalitate, au fost: ergonomia, viteza de reacţie, spaţiul ocupat în memoria calculatorului.

Fiind prezentat ca un produs performant la un preţ avantajos, BitDefender Internet Security v10 a ocupat primul loc în acest top, fiind desemnat în acelaşi timp şi “Alegerea redacţiei”.  Apreciat pentru raportul calitate /preţ, precum şi pentru interfaţa uşoară şi prietenoasă, analiza rapidă şi spaţiul mic pe care il ocupă pe disk, soluţia BitDefender Internet Security v10 a lăsat pe locurile 2, 3 şi 4  principalii săi concurenţi (Kaspersky , McAfee şi Norton).

Analiza Micro Actuel este a treia din acest an efectuată de laboratoare de testare din Franţa în care BitDefender a primit medalia de aur. În cadrul unei comparative a principalelor soluţii de securitate IT,  revista franceză PC Mag din ianuarie 2007 numeşte BitDefender Internet Security v10 o “surpriză plăcută”, definindu-l ca fiind eficace, lejer şi complet, atribuindu-i astfel titlul de „Alegerea laboratorului”.

Tot la începutul anului 2007, publicaţia franceză PC Expert nominalizează BitDefender Internet Security pe locul întâi în ediţia sa „Produse excepţionale 2006/2007”.

Alături de numeroase premii şi certificări (Virus Bulletin, Laboratoarele ICSA, Checkmark, avtest.org etc), anul 2007 a adus pentru BitDefender un număr impresionant de review-uri, analize comparative şi teste realizate de revistele de specialitate din întreaga lume, ce poziţionează soluţiile BitDefender în top, de cele mai multe ori în fruntea clasamentului, produsele româneşti fiind în remarcate în mod deosebit pentru raportul calitate/preţ, interfaţa uşoară de interacţiune şi mai ales pentru viteza de reacţie şi detecţia proactivă.

Bucuresti, 30.08.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.