Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premiul Pulitzer 2017, în Biblioteca Polirom: Întoarcerea, de Hisham Matar

Intoarcerea, Hisham Matar​

Kazuo Ishiguro: „Povestea emoţionantă a unei familii destrămate din pricina realităţilor cumplite din Orientul Mijlociu… Risipirea speranţelor venite odată cu Primăvara arabă este redată cu atît mai puternic cu cît furia lui Matar este ţinută în frîu, iar credinţa lui în omenire – neclintită.”

În 2012, după răsturnarea regimului Gaddafi, cunoscutul romancier Hisham Matar se întoarce în Libia. Aceasta după ce, la vîrsta de doisprezece ani, fusese nevoit să suporte alături de familie un exil dureros şi după ce tatăl său, fost diplomat şi militar, devenit ulterior disident politic de temut, este răpit de guvernul libian şi închis într-una dintre cele mai cumplite închisori ale regimului, celebra Abu Salim. Timpul a trecut şi cei cîţiva supravieţuitori părăsesc temniţele, iar speranţele lui Hisham de a-şi vedea tatăl în viaţă se spulberă. Însă, aşa cum scrie chiar el, speranţa e „vicleană şi tenace”.

Intoarcerea, Hisham Matar​

Călătoria în căutare de răspunsuri se transformă într-o pasionantă poveste despre speranţă şi persistenţa memoriei, despre relaţia dintre tată şi fiu, despre iubire şi curaj: Întoarcerea, volum apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Onei Frantz, disponibil şi în ediţie digitală.

La acordarea Premiului Pulitzer, cartea a fost descrisă ca „o elegie la persoana întîi pentru ţara natală şi pentru memoria tatălui”.

„Hisham Matar scrie deopotrivă cu ochiul romancierului capabil să surprindă detalii fizice şi emoţii şi cu simţul reporterului atent la ce se întîmplă în jurul său. Proza lui este chibzuită, limpede şi minuţioasă; naraţiunea – eliptică, aproape muzicală.” (The New York Times)

„În acest triptic, al ţării iubite, al tatălui şi al artei care supravieţuieşte, Matar impresionează prin eleganţă, prin puterea îndurării şi a furiei…” (Los Angeles Review of Books)

Hisham Matar s-a născut la New York, unde tatăl său era trimisul oficial libian la Naţiunile Unite. La vîrsta de trei ani, familia lui s-a întors la Tripoli, Libia, unde autorul şi-a petrecut primii ani ai copilăriei. În 1979, date fiind persecuţiile dictatorului Gaddafi, tatăl său este acuzat că se împotriveşte regimului revoluţionar libian şi este forţat să părăsească ţara împreună cu familia. Au trăit o vreme în Cairo, unde Hisham şi fratele său şi-au terminat şcoala. În 1986 Hisham se mută la Londra, unde îşi continuă studiile şi îşi ia diploma în arhitectură. Scrie poezie şi are cîteva încercări dramaturgice. Primul său roman, În ţara bărbaţilor, publicat în 2006, a fost tradus ulterior în 28 de ţări şi a fost nominalizat pentru Guardian First Book Award. În 2011 publică Anatomia unei dispariţii, iar în 2016, Întoarcerea, roman distins cu Premiul Pulitzer.

Colecția „Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1.000 de titluri.

În pregătire: Juan Gabriel Vasquez, Forma ruinelor

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.