Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premierele lunii la E

Keeping Up with the Kardashians (sezonul 8), What Would Ryan Lochte Do? și The Wanted Life, marile premiere ale verii, debutează în curând la E!

Cel mai urmărit reality-show din istoria televiziunii E!, Keeping Up with the Kardashians, revine cu un sezon nou, cel cu numărul opt, duminică, 21 iulie 2013, de la ora 22.00, numai la E!

În acest sezon, familia îmbrăţişează schimbarea pe mai multe fronturi: surorile mai mici, Kendall şi Kylie, cresc şi se luptă să devină independente în relaţia cu familia; Bruce şi fiul său, Brody, încearcă să petreacă mai mult timp împreună; Khloé se luptă cu sentimentele ei surprinzătoare legate de Kendall şi Kylie, care devin adulte; Kourtney trage o linie în privinţa lui Scott, care vrea să ducă relaţia lor la alt nivel și Kim aşteaptă, cu multă nerăbdare, naşterea primului ei copil.

În continuarea serilor de duminică, urmăriți noua serie săptămânală What Would Ryan Lochte Do?, care ne oferă şansa de a vedea cum arată viaţa imprevizibilă şi neconvenţională a starului de la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, Ryan Lochte. Show-ul What Would Ryan Lochte Do? începe, în premieră, duminică, 21 iulie, la ora 23:00, numai la E!

Fie că este vorba despre a câştiga o mână de medalii olimpice (inclusiv două de aur) la Olimpiada de la Londra din 2012, de a petrece ca nimeni altul sau despre designul propriei sale linii de încălţăminte sport, Ryan Lochte are o personalitate explozivă, iar viaţa lui ne este prezentată în noua serie de la E!, What Would Ryan Lochte Do?, care cuprinde şase episoade.

Show-ul îl va urmări pe parcursul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, în timp ce-şi pune la punct linia vestimentară, are apariţii media interesante, interacționează cu familia ieşită din comun şi cu prietenii şi o caută fără încetare pe „aleasa inimii lui”.

Show-ul The Wanted Life, care urmărește trupa britanică de muzică pop The Wanted, are premiera luni, 22 iulie 2013, la ora 22:00, numai la E!

The Wanted este o formaţie unică. Băieţii îmbrăţişează din plin faima internaţională şi vieţile de megastar, fără a se simţi deloc vinovaţi pentru toate acestea. În afară de apariţii la TV, sesiuni de înregistrare şi repetiţii, artiștii jonglează cu complicatele lor vieţi personale.

Cei cinci băieți se îndreaptă spre însorita Californie, unde vor înregistra al treilea album, se pregătesc de noul turneu american şi european şi vor să își întărească poziţia de top în clasamentele muzicale americane. The Wanted vor locui împreună în Hollywood Hills şi vor gusta din tot ceea ce are de oferit Los Angeles-ul.

Surprizele E! nu se opresc aici! În avanpremiera show-urilor care debutează luna aceasta, vom putea urmări două programe de excepție. Duminică, 21 iulie, de la ora 21.00, producătorul Ryan Seacrest invită clanul Kardashian să depene amintiri şi descoperă cum e această familie, dincolo de toată faima şi controversele iscate în jur, în Ryan Seacrest With The Kardashians: An E! News Presentation.

Tot duminică, 21 iulie, de la ora 23.30, E!ES: Ryan Seacrest şi trupa The Wanted va avea un episod special de 30 minute, în care Ryan Seacrest le ia un interviu în exclusivitate băieţilor din trupa britanică The Wanted.

Bucuresti, 17.07.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.