Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premiera mondiala la Geneva: Noul Porsche Cayenne

Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG, Stuttgart, prezintă la începutul lunii martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva noua generaţie a maşinilor sport de teren Cayenne.

Punctul culminant al acestei noi generaţii este premiera mondială a modelului Cayenne S, înzestrat cu un sistem extrem de sofisticat de acţionare paralelă complet hibridă şi caracterizat de un consum de combustibil conform NEDC (New European Driving Cycle) de numai 8,2 litri/100 kilometri, ceea ce înseamnă o valoare a emisiilor de CO2 de numai 193 g/km. Modelul Cayenne S Hybrid îmbină astfel performanţa unui motor de opt cilindri cu economia specifică unui motor de şase cilindri, consumul de combustibil fiind redus considerabil.

Având în frunte Cayenne S Hybrid, toate modelele acestei generaţii impun noi standarde în materie de eficienţă şi performanţă în segmentele din care fac parte. Consumul de combustibil este cu 23 % mai scăzut în comparaţie cu modelele anterioare, noul Cayenne fiind dezvoltat, ca orice Porsche de altfel, conform principiului „Porsche Intelligent Performance”: mai multă putere la un consum redus de combustibil, eficienţă sporită şi emisii scăzute de CO2.

Aceste obiective au putut fi atinse, printre altele, prin introducerea noii cutii de viteze automate cu opt trepte Tiptronic S echipată cu funcţia Auto Start Stop şi caracterizată de o etalare amplă a raporturilor de viteză, prin managementul termic al circuitului de răcire a motorului şi a transmisiei, prin recuperarea energiei şi stocarea acesteia în sistemul electric al autovehiculului, prin întreruperea variabilă a alimentării cu combustibil la mers liber şi, nu în ultimul rând, prin construcţia uşoară.

Graţie combinaţiei speciale de materiale optimizate pentru o greutate redusă, precum şi modificărilor operate în conceptul general al autovehiculului, cum ar fi noua tracţiune integrală activă şi extrem de uşoară prezentă pe Cayenne, greutatea este redusă cu 180 kg pe modelul Cayenne S, de exemplu, în ciuda îmbunătăţirilor aduse în materie de funcţionare şi siguranţă. Efectele pozitive se observă astfel atât în ceea ce priveşte consumul şi emisiile de CO2, cât şi la nivel de performanţă, agilitate şi manevrabilitate.

Înzestrat cu aceste caracteristici şi tehnologii de ultimă oră, noul Cayenne oferă o şi mai mare plăcere la condus atât pe şosea cât şi pe teren, într-un cadru de eficienţă constantă, confort îmbunătăţit şi eleganţă supremă. Prin designul complet nou, sportiv şi elegant, generaţia Cayenne a anului 2010 se apropie şi mai mult la aspect de marea familie a automobilelor Porsche. Modelul Cayenne îşi dezvăluie caracterul de maşină sport din toate unghiurile, iar elementele de formă şi design tipice unui Porsche sunt mai clare ca niciodată.

Ampatamentul mai lung cu 40 mm asigură un plus de spaţiu în interior şi o variabilitate crescută. În total, noul Cayenne este cu 48 mm mai lung decât predecesorul său. În ciuda dimensiunilor mărite ale caroseriei, noua generaţia Cayenne este însă mult mai compactă şi mai dinamică. În habitaclul nou-nouţ şi de înaltă calitate privirea este captată imediat de consola centrală, pe care este amplasat selectorul sau maneta de viteze şi care conferă interiorului aspectul specific unui cockpit. În spate, bancheta poate fi deplasată longitudinal cu 160 mm, iar unghiul spătarului poate fi reglat în trei poziţii diferite.

Vânzările Cayenne în Europa încep pe 8 mai. Porsche are pregătit pentru fiecare client modelul potrivit de la bun început, gama începând cu modelul Cayenne cu motor V6 de 3,6 litri. În pofida creşterii la 300 CP a puterii motorului, consumul de combustibil conform NEDC este redus cu nu mai puţin de 20 %, atingând valoarea de 9,9 litri/100 km, în cazul echipării opţionale cu transmisia în opt trepte Tiptronic S.

Tot o reducere cu 20 % a consumului de combustibil, adică o scădere de la 9,3 la 7,4 litri/100 km, se observă şi pe modelul Cayenne Diesel echipat cu un motor V6 de trei litri, care generează o putere de 240 CP (176 kW) şi dezvoltă un cuplu de 550 Nm.

Consumul de combustibil este redus considerabil şi pe puternicul model Cayenne S echipat cu un motor V8 de 4,8 litri. În acest caz, reducerea este de 23 %, consumul fiind de 10,5 litri/100 kilometri. În acelaşi timp, noul motor generează o putere maximă de 400 CP în loc de 385 CP, oferind o performanţă îmbunătăţită, la fel ca toate modelele noii generaţii Cayenne.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru modelul Cayenne Turbo. Echipat cu un motor biturbo V8 de 4,8 litri, care asigură o putere de 500 CP (368 kW), acesta are un consum de numai 11,5 litri/100 km conform NEDC, cu 23 % mai scăzut decât predecesorul său (14,9 litri/100 km).

Punând la socoteală modelul Cayenne S Hybrid, nu mai puţin de trei din cele cinci variante Cayenne consumă sub zece litri de combustibil la suta de kilometri conform NEDC. De asemenea, două dintre modelele Cayenne emit sub 200 grame de CO2 pe kilometru. Cu o valoare a emisiilor de 193 g/km, modelul Cayenne S Hybrid constituie nu doar cea mai curată variantă a gamei Cayenne, caracterizată de cel mai redus nivel de emisii, ci şi cel mai ecologic Porsche din istoria companiei.

Graţie interacţiunii inteligente dintre motorul cu compresor V6 de trei litri şi motorul electric, modelul Cayenne S Hybrid beneficiază de o eficienţă maximă din partea întregului sistem. În funcţie de condiţiile de condus, acest obiectiv este atins fie prin funcţionarea autonomă a unuia dintre motoare, fie prin cooperarea ambelor motoare. În acest context, motorul electric de 34 kW (47 CP) este cu siguranţă partenerul ideal pentru motorul supraalimentat de 333 CP şi pentru cuplul ridicat al acestuia la turaţii mici. Cele două motoare generează împreună o putere maximă de 380 CP şi un cuplu de 580 Nm la numai 1000 rpm, atingând aceeaşi performanţă precum modelul Cayenne S echipat cu motor V8.

Cele două grupuri motopropulsoare sunt conectate unul la altul prin intermediul unui debreiaj comandat de aşa-numitul Hybrid Manager. Graţie acestui debreiaj, modelul Cayenne S Hybrid poate fi acţionat fie cu un singur motor, cel electric sau cel cu ardere internă, fie cu ambele motoare în funcţiune. În zonele rezidenţiale, de exemplu, care impun un stil de condus rezervat, şoferul poate opta pe distanţe scurte numai pentru motorul electric, evitând astfel emisiile şi zgomotul şi putând atinge o viteză de până la 60 km/h.

În plus, motorul electric poate furniza o tracţiune suplimentară graţie efectului său de boosting, asigurând astfel o accelerare rapidă la demarare. Trecerea între diferitele regimuri specific hibride are loc discret şi în mod confortabil şi rapid pentru şofer, graţie managementului inteligent al debreiajului. În acelaşi timp, motorul cu ardere internă poate fi complet oprit la viteze de până la 156 km/h şi decuplat de la grupul motopropulsor atunci când nu mai este nevoie de putere de antrenare. În acest aşa-numit mod de navigare, adică de plutire fără putere, sunt eliminate forţele de antrenare exercitate de motorul cu ardere internă şi efectul de frânare al acestora, ceea ce determină reducerea rezistenţei specifice şi a consumului de combustibil.

Bucuresti, 26.02.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.