Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s în 6 țări europene, investește 10 milioane de euro în inovație

Premier Capital, McDonalds logo

• Până în 2021 toate restaurantele McDonald’s vor avea implementate sisteme digitale de comandă
• În România, aplicația mobilă McDonald’s are peste 230.000 de descărcări

Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s în șase țări europene, are în plan o investiție de 10 milioane de euro în inovații digitale, pentru a îmbunătăți experiența clienților în restaurant dar si pe mobil.

Până la finalul acestui an, peste 4,5 milioane de euro urmează a fi investite în implementarea platformei integrate de operare în 50 de restaurante noi deschise sau existente din Țările Baltice (Estonia, Letonia și Lituania), Grecia, Malta și România. Platforma integrată de operare îmbină sistemul de comandă la casa de marcat, sistemul digital de comandă și sistemul de plată cu toate noile procese de preparare a produselor în bucătărie, pentru a îmbunătăți experiența și interacțiunea clienților în și cu restaurantele McDonald’s.

Premier Capital, McDonalds logo

În prezent, Premier Capital operează 136 de restaurante cu peste 7.000 de angajați – numai în 2016 peste 105 milioane de clienți au vizitat restaurantele McDonald’s din grup.

Anul acesta, trei noi restaurante au fost deschise în Grecia, Lituania și România, iar până la finalul lui 2017 încă 5 restaurante vor fi deschise în Lituania, România și Malta.

„Pentru echipa Premier Capital inovația este elementul cel mai important în creșterea business-ului. În România suntem lider al pieței restaurantelor cu servire rapidă, tocmai am deschis la începutul lunii septembrie un nou restaurant în Bacău cu rezultate foarte bune, iar planurile noastre de expansiune sunt ambițioase și vom veni cu multe suprize plăcute pentru clienții noștri. Ne îndreptăm tot mai mult spre mediul digital – ne încurajează cele 230.000 de descărcări ale aplicației mobile McDonald’s – și lucrăm constant la îmbunătățirea experienței clienților în restaurantele noastre”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România

Implementarea noii platforme de integrare digitală se desfășoară în toată rețeaua de restaurante McDonald’s, parte a unui plan ambițios cu noi deschideri de restaurante.

Între 2018-2019 grupul Premier Capital va investi 5.5 milioane de euro pentru implementarea noului sistem de operare în cel puțin 65 dintre restaurantele existente și noi. Astfel, cele 34 de restaurante McDonald’s din Letonia, Lituania și Estonia vor fi reorganizate cu noul sistem de operare până la finalul lui 2018.

Programul de implementare a noii platforme se va încheia în 2021, când grupul va număra 200 de restaurante care vor funcționa cu noua paltformă de integrare.

“Inovația schimbă toate interacțiunile dintre McDonald’s și clienți”, declară Victor Tedesco, Director General Premier Capital. „Planurile noastre sunt strâns legate de dorința de a inova constant, iar tot ce facem are la bază oferirea unei experiențe unice clienților noștri. Toată echipa Premier Capital împărtășește aceeași viziune – analizăm fiecare detaliu al experiențelor pe care le oferim clienților noștri, pentru a ne menține poziția de lider în segmentul în care activăm, pentru a continua să ne dezvoltăm business-ul și pentru a ne aduce clienții tot mai aproape.”

Comunicarea digitală și aplicația mobilă McDonald’s

Premier Capital urmează îndeaproape strategia McDonald’s Corporation pentru a răspunde nevoilor și comportamentului consumatorilor, în special în ceea ce privește comunicarea digitală.

Un exemplu este aplicația mobilă McDonald’s, care a fost lansată până în prezent în Țările Baltice, România și Grecia și urmează a fi lansată în 2018 și în Malta. Aproximativ 0,4 milioane de euro sunt dedicați dezvoltării comunicării mobile la nivelul grupului.

Aplicația pune la dizpoziția utilizatorilor harta restaurantelor, noutăți despre meniu, evenimente, activări cu QR code-uri și programe de loializare a consumatorilor. Pe termen mediu, alături de actualizările periodice de date, aplicația urmează să prezinte noi funcționalități, cum sunt comenzile prin aplicație pentru restaurantele cu Drive-Thru și plățile mobile.

În România, aplicația mobilă McDonald’s a fost descărcată de 80.000 de ori în prima lună de la lansare, iar în prezent are 230.000 de descărcări. În Țările Baltice aplicația e descărcată lunar de aproximativ 11.000 de utilizatori, iar până în prezent a avut 230.000 de descărcări.

Nu în ultimul rând, la începutul acestui an aplicația a fost lansată și în Grecia, iar până astăzi a fost descărcată de 32.300 de ori.

Despre Premier Capital

Premier Capital plc este partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, România și Malta. Rețeaua de 136 de restaurante în zone de top, mai mult de jumătate dintre ele fiind cu McDrive și numeroase cafenele McCafe, servește peste 105 milioane de clienți pe an, cu o echipă de 7000 de angajați.

Premier Capital plc este divizia McDonald’s a Hili Ventures Ltd, grup care dezvoltă operațiuni în parteneriat cu McDonald’s și Apple, în domeniile logistică, inginerie, imobiliare și tehnologie. Prezent în 9 țări în centrul și estul Europei și America de Nord, cu o echipă de 8000 de persoane, Hili Ventures este partener al CMA CGM, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Peterson, Diebold Nixdorf și multe alte branduri globale.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.