Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pregătirile pentru Președinția Româna la Consiliul Uniunii Europene au început și la Bruxelles

Europuls și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au lansat, sub umbrela RO2019, dezbaterile pe această temă în rândul românilor din instituțiile europene și mediul privat.

· Pe 16 noiembrie 2016 Europuls împreună cu FDSC au organizat întâlnirea de lucru «Aportul românilor din instituțiile europene pentru organizarea președinției Române la Consiliul UE» care susține pregătirile pentru acest moment, în cadrul Platformei de Sprijin RO2019;
· Evenimentul s-a bucurat de susținerea Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE și de prezența semnificativă a românilor din instituțiile UE și din mediul privat, cu peste 140 de participanți;
· Întâlnirea a avut ca scop lansarea unei discuții pentru coordonarea societății civile românești din țară și străinătate pentru buna desfășurare a Președinției și identificarea priorităților acesteia la nivelul de societate și stat;
· Printre cele mai evocate posibile priorități ale României în rândul participanților, au fost energia, domeniul ICT și tema securității la Est;
· Doamna Ambasador Odobescu, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE: “Obiectivul Președinției Române a Consiliului UE nu este doar acela de a supraviețui, ci de a asigura un mandat care să fie de bun augur atât pentru stat în sine, pentru politicienii și oamenii implicați în președinție cât și societate în general”;
· Președinția implică efortul și coordonarea întregii societăți, fie din țară sau din afară, pentru a gestiona provocări complexe și multiple, de aceea contribuția românilor din instituții va fi de mare importanță în transmiterea informațiilor și practicilor «”bruxelleze”.

Întâlnirea de lucru «Aportul românilor din instituțiile europene pentru organizarea Președinției Române la Consiliul UE» a avut loc la 16 noiembrie, la Bruxelles, și s-a desfășurat în contextul lansării proiectului «Platforma de Sprijin RO 2019» în luna mai, de către Europuls și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Platforma este menită să coaguleze eforturile societății civile românești din țară și din străinătate pentru a asigura trecerea cu succes al celui mai important «test de maturitate» al României de la aderarea la Uniunea Europeană ȋn 2007.

Evenimentul s-a bucurat de susținerea Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, cu prezența semnificativă a membrilor acesteia și invitat special doamna Ambasador Luminița Odobescu, și de participarea a peste 140 de romani din instituțiile UE si mediul privat, interesați sa își aducă aportul la pregătirea Președinției.

Întâlnirea a avut ca scop lansarea unei discuții pentru coordonarea societății civile românești din țară și străinătate pentru organizarea și buna desfășurare a Președinției României a Consiliul UE din primul semestru al anului 2019, cât și identificarea priorităților acesteia la nivel de societate și stat.

Printre cele mai evocate posibile priorități ale României în rândul participanților, au fost energia domeniul ICT și tema securității la Est. O altă sugestie a fost ca România să profite de moment și să pregătească din timp și pe fundalul președinției, un candidat român pe o funcție de vice-președinte în viitorul mandat al Comisiei Europene.

Printre alte propuneri enumerăm și:
· crearea unei rețele de experți pe domenii în care avem deja experiență precum agenda digitala, energie, justiție;
· revizuirea MFF (cadrul financiar multi-anual) ca acesta să aibă impact direct asupra dezvoltării României și țărilor aflate în poziții similare;
· promovarea unei UE unite prin adoptarea unei singure priorități-umbrelă care ar putea regrupa sub-teme precum securitatea (în special la Est și Balcanii de Vest), domeniul social, energia, agenda digitală, promovarea valorilor europene, statul de drept și drepturi fundamentale, lupta împotriva populismului și euroscepticismului;
· implicarea diasporei din alte țări, nu numai cea din Bruxelles – președinția ar trebui promovată și în statele UE unde se găsesc comunități mari de români, aceasta fiind o oportunitate de îmbunătățire/rebranding a României.

De asemenea au fost expuse câteva sugestii concrete atât pentru organizatori cât și pentru Reprezentanța Permanentă:
· crearea unei baze de date cu români din mediul european care au expertiză pe anumite dosare;
· organizarea de întâlniri tematice începând cu 2017;
· extinderea invitațiilor la viitoarele întâlniri de lucru și pentru experți din afara instituțiilor europene.

Așa cum doamna Ambasador Odobescu a subliniat cu diferite ocazii, „președinția implică efortul și coordonarea întregii societăți, fie din țară sau din afară”, pentru a gestiona provocări complexe și multiple. De aceea, momentul Președinției poate reprezenta o oportunitate de a reforma administrația publică națională, dar și societatea civilă, de aceea contribuția românilor din instituții va fi de mare importanță în transmiterea informațiilor și practicilor «bruxelleze».

Obiectivul Președinției Române a Consiliului UE nu este doar acela de a supraviețui, ci de a asigura un mandat care să fie de bun augur atât pentru stat în sine, pentru politicienii și oamenii implicați în președinție cât și societate în general. Din acest motiv prioritățile trebuie conturate cât mai bine, fără a lua încă o decizie finală.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă invităm să parcurgeți informațiile de pe website.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.