free download 78 travel guides written by experts

Precizari referitoare la acoperirea mediatica a subiectului exploatarii miniere de la Rosia Montana

in programele Televiziunii Romane

Televiziunea Română respectă dreptul la opinie şi informare corectă al fiecărui cetăţean. În programele TVR au fost prezentate atât opiniile susţinătorilor proiectului exploatării miniere de la Roşia Montană, cât şi cele ale organizaţiilor de mediu, cetăţenilor neimplicaţi în partide sau organizaţii non-guvernamentale, politicienilor.

Potrivit monitorizărilor interne, Televiziunea Română a difuzat, în perioada 20 august – 8 noiembrie 2011, 75 de reportaje şi dezbateri legate de cazul Roşia Montană. Dintre acestea, 69,33% au fost neutre, 21,33 % au prezentat doar opiniile opozanţilor proiectului de exploatare minieră, 9.33% prezentând opinii strict favorabile proiectului Roşia Montană. Acest procent se datorează în mare parte şi faptului că opozanţii proiectului nu au răspuns întotdeauna invitaţiei TVR la dialog şi dezbatere.

Referitor la acuzaţiile de cenzură, prin omiterea din programele TVR a acţiunilor organizate împotriva proiectului Roşia Montană, în săptămâna 7-13 noiembrie, menţionăm că acţiunile grupului de manifestanţi care a protestat la Cluj au fost reflectate în 8 reportaje şi transmisiuni directe, în diferite grupaje de ştiri la TVR 1, TVR INFO, TVR Cluj şi TVR 3.

Conducerea TVR reaminteşte că agenda editorială a canalelor televiziunii publice aparţine strict profesioniştilor cu răspundere editorială din TVR, aceştia stabilind-o în funcţie de tipul evenimentelor aflate în desfăşurare, impactul acestora (local, naţional sau internaţional) şi gradul de interes pe care îl prezintă în acel moment. Prin legea de funcţionare a Televiziunii Române, intruziunea managementului instituţiei sau a oricărei alte persoane, care nu are atribuţii editoriale în TVR, în politica editorială este interzisă.

Pe agenda editorială pot apărea evenimente sau teme semnalate de telespectatori, prin serviciul de call-center* oferit de TVR publicului său. Monitorizarea solicitărilor arată un interes crescut al publicului faţă de evenimentele sportive, emisiunile de divertisment, producţiile coreene sau pentru datele de contact ale angajaţilor TVR implicaţi în producţia de televiziune. Pe acest canal, în ultima lună, singurele solicitări legate de subiectul Roşia Montană (în număr de 8) au fost primite după data de 7 noiembrie, când au avut loc protestele de la Cluj.

TVR încurajează dreptul la liberă exprimare şi îşi exprimă încă o dată deschiderea pentru dialogul cu reprezentanţii societăţii civile. Televiziunea Română îşi propune să reprezinte o platformă reală de dezbatere pentru toate subiectele importante, ca parte a misiunii sale de serviciu public de televiziune.

Referitor la subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană, în urma discuţiilor purtate între reprezentanţii TVR şi cei ai organizaţiilor preocupate de subiectul mai sus menţionat, Televiziunea Română analizează posibilitatea organizării unor dezbateri televizate, în care vor fi prezentate toate punctele de vedere. Această decizie urmează să fie luată de staff-ul editorial din TVR.

*
În 2010, conform Raportului de activitate, angajaţii TVR din cadrul Serviciului Relaţii Publice şi Protocol au răspuns, în medie, la 75 apeluri pe zi (circa 19.000 pe an). Prin poşta electronică se primesc, în medie, 30 de e-mail-uri pe zi (aproximativ 10.000 de mesaje pe an).

Bucuresti, 17.11.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *