Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Pragmatism in politica

Dorina Gutu

lector universitar dr.
Facultatea de Comunicare si Relatii Publice
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative

Am vorbit în articolul anterior despre metodele cu caracter simbolic aflate la îndemâna politicienilor în funcţii. În teorie, ele sună minunat şi pot da naştere multor speranţe electorale. În practică însă nu se dovedesc infailibile. Motivele sunt numeroase şi ţin atât de datele personale, profesionale şi politice ale acelui candidat, cât şi de contextul politic, economic şi social al momentului. Există însă şi alte metode folosite în cursa pentru un nou mandat. Nici eficienţa lor nu este garantată 100%, însă caracterul pragmatic le asigură şanse mai mari de a trece şi testul teoriei şi pe cel al realităţii.  

{viewonly=registered,special}O primă metodă o reprezintă crearea de evenimente care să atragă atenţia opiniei publice şi a mass media. Unii comentatori consideră că ele ar fi, de fapt, pseudo-evenimente, planificate şi organizate special pentru a fi mediatizate şi a se obţine o mai mare vizibilitate şi popularitate. Politicienii în funcţie sunt mai avantajaţi, deoarece au mai multe ocazii să le organizeze. Prin natura funcţiei, pot participa la mai multe ceremonii, inaugurări, lansări, festivităţi şi evenimente care se bucură de atenţia presei. Există o gamă variată de astfel de ocazii, însă principalul avantaj nu constă în numărul lor mare, ci în posibilitatea de a obţine astfel mai multe ştiri pozitive. Teoretic, ei au parte, tot prin natura funcţiei, şi de mai multe motive şi ocazii să organizeze conferinţe de presă şi să emită comunicate de presă. Aşa se ajunge la situaţia în care unii candidaţi par a fi omniprezenţi în buletinele de ştiri. Clasic a rămas exemplul lui Adrian Năstase, prezent în 2004 aproape în fiecare zi la ştiri sau în talk show-urile unor posturi de televiziune. Mediatizarea intensă, deşi eficientă şi de dorit în teorie, poate fi în practică o sabie cu două tăişuri.

O altă metodă care trebuie utilizată cu precauţie o reprezintă iniţierea unor investigaţii sau anchete. Acest lucru poate fi privit ca o încercare de atacare a adversarilor, dar şi ca exercitare a atribuţiilor de serviciu, evident, în cazul în care funcţia le presupune. Poate însemna că acel candidat înţelege problemele cu care se confruntă electoratul şi că îşi doreşte găsirea unor soluţii, fie ele şi radicale. De fapt, importantă nu e atât găsirea unei soluţii, cât găsirea unui vinovat, a cuiva asupra căruia să poată fi îndreptat oprobriul public. Găsirea unui ţap ispăşitor şi pedepsirea acestuia sunt de cele mai multe ori suficiente, astfel de măsuri fiind considerate soluţii miraculoase care duc negreşit la rezolvarea problemei.
Politicienii din opoziţie pot doar cere iniţierea unor astfel de anchete şi investigaţii, cei în funcţie le pot face, evident, dacă este în avantajul lor. Ele însă trebuie iniţiate doar la anumite niveluri şi numai atunci când se pot anticipa cu siguranţă rezultatele posibile. În general, scandalurile sunt profitabile şi duc deseori la căderi de capete mai mult sau mai puţin importante. De aceea avem cel puţin un scandal politic pe an, iar dosariadele, armaghedoanele etc. au devenit de mult parte integrantă a peisajului politic şi mediatic românesc.

Alte metode sunt de natură să evidenţieze aspectele pozitive ale politicianului sau ale activităţii sale de-a lungul mandatului. De exemplu, întâlnirea cu omologi internaţionali şi negocieri cu organisme internaţionale. Evident, de un astfel de avantaj se pot bucura cei aflaţi în funcţii mari. Cu cât întâlnirile sunt mai importante, cu atât creşte şi importanţa acelui politician. El demonstrează că este competent atât la nivel intern, cât şi extern. Din nou, metoda este ideală în teorie. În realitate, nu are mereu rezultatele scontate. Avem cazul lui Adrian Năstase şi a vizitei făcute preşedintelui George W. Bush în 2004. Deşi s-a urmărit transferul de simpatie şi obţinerea unei anumite legitimităţi internaţionale, vizita a fost mediatizată mai degrabă datorită gafei unei televiziuni americane de a scrie pe ecran „Adrian Năstase – President of Romania”. În condiţiile în care el era doar prim ministru şi candida pentru un mandat de preşedinte al ţării, gafa a afectat implicit modul în care a fost percepută vizita de către media şi opinia publică din România.

Intensificarea acţiunilor de politică externă şi implicarea în alianţe internaţionale sunt însă metode care dau rezultate şi în teorie şi în practică, evident, când sunt folosite cu măsură. Folosirea lor duce la întărirea prestigiului, a credibilităţii şi notorietăţii candidatului. Prestaţia este validată la nivel internaţional, iar recunoaşterea venită din partea liderilor altor naţiuni are importanţă. Respectul acordat de şefii altor state contribuie la creşterea respectului pe plan intern. Avem ca exemplu vizitele în România ale Papei Ioan Paul al II-lea şi ale preşedintelui american Bill Clinton. Nu doar România a avut de câştigat atunci la capitolul imagine, ci şi preşedinţii de atunci. Însă, dacă implicarea se face în alianţe care nu se bucură de susţinerea populaţiei, iar recunoaşterea e din partea unor lideri cu imagine şi reputaţie negative, atunci se poate ajunge la asocieri negative, şi deci la pierderea voturilor. Metoda trebuie folosită numai când astfel de acţiuni şi alianţe au un potenţial pozitiv.

O altă metodă este cea a aducerii în prim-plan a anumitor realizări economice şi politice. Ea poate fi folosită numai de candidaţii în funcţie, deoarece ei au resursele necesare. Obţinerea unor finanţări internaţionale, atragerea sprijinului unor organisme internaţionale, reducerea fiscalităţii au un impact mai mare dacă se întâmplă în anumite momente, de aceea se recurge la planificarea şi sincronizarea lor cu acţiuni din campanie şi capătă potenţial electoral. Realizările majore sunt pomenite pe tot parcursul campaniei, iar unele iniţiative sunt luate spre finalul mandatului, tocmai pentru a li se specula impactul şi a se atrage capital electoral. Integrarea în NATO şi UE, cu tot bagajul lor de evenimente, acţiuni şi iniţiative cu caracter popular şi populist, sunt doar dintre exemplele de pe urma cărora s-a încercat şi încă se mai încearcă câştigarea de capital electoral şi de imagine de către mulţi politicieni.   

Aşadar, unul dintre lucrurile important de reţinut e că eficienţa metodelor depinde de modul în care sunt folosite. Distanţa dintre teorie şi practică poate fi uneori foarte mare. Toate aceste metode valabile în teorie necesită în practică nu doar resurse financiare importante şi capacităţi organizatorice, ci şi intuiţie şi simţ politic. Evident, politicienii în funcţie au parte şi de dezavantaje în timpul campaniei electorale. Despre ele şi despre cum le pot folosi politicienii din opoziţie într-un articol următor.

Dorina Gutu este lector la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA si consultant pentru programe de burse la Fundatia pentru o Societate Deschisa. S-a specializat în comunicare politica si marketing electoral cu ocazia burselor de cercetare desfasurate la Stanford University din SUA (2004) si la Bradford University din Marea Britanie (2003). Din 2006 este doctor în media si preda cursuri de „Tehnici internationale de comunicare politica” si „Relatii publice în mediu international” la Masteratul de Comunicare Politica. Marketing Politic si electoral din cadrul SNSPA. Zonele de interes academic sunt noile media si comunicarea politica din SUA.{/viewonly} {mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *