Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Povești în zbor – împrietenim copiii cu păsările din oraș

Povești în zbor - împrietenim copiii cu păsările din oraș

Împărțim orașul în egală măsură, dar cu greu putem enumera sau recunoaște câteva păsări care trăiesc sau tranzitează orașul în care trăim. Cu și mai mare dificultate putem spune ceva despre ele. În București trăiesc, aproape invizibil, peste 200 de specii de păsări. E suficient să încetinești pasul, să privești cu atenție ramurile copacului din fața blocului și să asculți dincolo de zgomotul orașului. E o lume întreagă de ciripituri chiar la un pas de noi, fiindcă în ultimii ani păsările s-au acomodat tot mai mult la viața urbană.

𝗗𝗿𝗲𝗽𝗻𝗲𝗮𝘂𝗮, 𝗺𝗶𝗲𝗿𝗹𝗮, 𝘀𝘁𝗶𝗰𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲, 𝗰𝗶𝗼𝗮𝗿𝗮 𝘀̦𝗶 𝘃𝗿𝗮𝗯𝗶𝗮 vor prinde glas de poveste în următoarele șase luni, prin intermediul a cinci autoare contemporane – Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Laura Grünberg și Carmen Tiderle –, în cadrul celui mai nou proiect al Asociației De Basm, „Povești în zbor”, care își propune să împrietenească copiii cu păsările din orașul în care trăiesc.

Povești în zbor - împrietenim copiii cu păsările din oraș

Pornind de la observarea păsărilor care trăiesc alături de oameni în mediul bucureștean și din împrejurimi, activităţile propuse includ trasee ghidate în Grădina Botanică București, bazate pe povești scrise special pentru proiect de cele cinci scriitoare și ilustrate de Alexia Udriște Olteanu, workshop-uri despre biodiversitate susținute de Radu Modan, fondatorul 1111 Birds, atelierele de modelaj și un concurs de scriere creativă cu povești despre păsări scrise de copiii români din țară și diaspora, precum și trei expoziţii în București.

Inițierea în observarea păsărilor de la o vârstă fragedă face parte din formarea adulților responsabili de mâine. Protecția mediului va fi un interes firesc pentru cei care învață de mici cât de frumoasă, dar și cât de fragilă este natura. Descoperind prin intermediul poveștilor frumusețile naturii, copiii își vor da seama că sunt o parte integrantă a ecosistemului, iar nu ființe desprinse din el, așezate arogant în vârful lanțului trofic.

Prin intermediul poveștilor și al artelor vizuale, ne propunem să atragem atenția copiilor în legătură cu importanța unui ecosistem urban sănătos, în care păsările şi spaţiul verde au rol esențial. Prin activitățile din proiect, îndemnăm copiii, părinţii şi educatorii să protejeze, să ia atitudine şi să vină cu propriile soluţii pentru a păstra biodiversitatea spaţiului în care trăiesc.

De astăzi, 25 aprilie, până pe 15 mai, la Seneca Anticafe din București, vizitatorii vor putea vizita expoziția „Privește o pasăre”, cu fotografii realizate de tânărul Radu Modan, care la doar 17 ani a reușit să observe peste 325 de specii în România. În următoarea lună, copiii cu vârsta între 7-12 ani vor avea ocazia să-l cunoască în cadrul unor workshop-uri de biodiversitate pe fondatorul proiectului 1111Birds și să creeze propriile păsări în cadrul unor ateliere creative.

Tot de astăzi, copiii din toată țara, dar și din diaspora, se pot înscrie la Concursul literar Ciripituri. Scopul acestui concurs este să le insufle copiilor respectul pentru natură și să conștientizeze importanța păsărilor urbane și rolul lor fundamental pentru ecosistem, să le stimuleze creativitatea și să le dezvolte răbdarea și simțul de observație.

Fiecare participant la concurs va scrie și va trimite la adresa de e-mail: concurs.debasm@gmail.com o poveste originală în limba română, pornind de la o pasăre care trăiește în proximitate sau pe care o pot observa de la fereastra casei, în drum spre școală sau la locul de joacă. La finalul concursului, cinci povești, desemnate câștigătoare de un juriu format din cinci scriitoare, vor fi publicate pe site-ul debasm.ro și vor fi premiate cu cărți și abonamente lunare la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” București. Detalii despre participare, în Regulamentul concursului.

Proiectul „Povești în zbor” este un proiect de intervenție culturală realizat de Asociația De Basm, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Universitatea București, Grădina Botanică „D. Brândză” București, Seneca Anticafe, Editura Arthur, Cărturești și Biblioteca Prichindeilor.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.