Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Povesti de la bunica” merge mai departe cu noi istorisiri

ale vedetelor

Concursul „Poveşti de la bunica”, din care face parte emisiunea „Poveşti care te ung pe suflet” (Antena 1 şi Euforia tv), a ajuns în cea de-a şasea săptămână de derulare şi adună tot mai multe întâmplări de la vedetele noastre, dar şi din ce în ce mai mulţi participanţi.
   
Astfel, începând de luni şi până vineri, de la ora 16.50, la Antena 1 se vor difuza poveştile strânse de micuţa Anne Marie de la interpreta Maria Dragomiroiu, actriţa Maria Buză, actriţa şi solista Corina Chiriac, interpreta Niculina Stoican şi actorul George Ivaşcu. Dacă Maria Dragomiroiu, una dintre preferatele Annei, va deconspira sursa de inspiraţie pentru modul în care îşi poartă părul, Maria Buză va povesti cum se topea în copilărie după gemul de prune şi marmelada bunicii, în timp ce Corina Chiriac va mărturisi că de la bunica sa a învăţat cum să facă mămăliga pripită. Niculina Stoican va reînvia pentru câteva minute legenda Sfântului Nicolae (cel din pod, îl ştiţi voi, din Amintirile lui Ion Creangă), iar singurul bărbat din seria acestei săptămâni, supus la interogatoriu de Anne, actorul George Ivaşcu va face o destăinuire suprinzătoare: de ce bunica sa, mămăiţa, este supranumită în familie … „săgeata albastră”.

În săptămâna 12-16 noiembrie, „Poveştile care te ung pe suflet” vor fi spuse de Luana Ibacka, Liza Panait, Paula Seling (al cărei pian a fost bine testat de Anne Marie înainte şi după filmări!) şi Mihai Albu, care şi-a transformat, temporar, magazinul de prezentare în loc de joacă pentru el şi pentru micuţa vedetă.
Anne Marie Mădălina Călinescu s-a născut pe 13 mai 2002 şi este o mare iubitoare de muzică şi poveşti. „De când m-am născut, mami îmi pune CD (cutiuţa muzicală) şi îmi citeşte poveşti în fiecare seară, aş putea spune că este cea mai mare plăcere a mea”, spune Anne.

Greu de crezut că o fetiţă se poate înţelege cu maşinuţele, dar, iată, Anne este o excepţie: jucăriile ei preferate sunt maşinuţele, poneii, mingile şi soarele din pluş care îi cântă înainte de a adormi. Şi pentru că cel mai nou proiect al ei, „Poveşti care te ung pe suflet”, are o mare legătură cu bunicii, evident că şi pentru Anne bunicii sunt nişte eroi importanţi, nu numai în timpul vacanţelor de vară, pe care le petrece alături de ei la ţară, dar şi în restul anului. Bunicul, de exemplu, o însoţeşte deseori pe Anne la filmări şi are grijă de ea, dar este şi omul de bază care se ocupă de creşterea celor doi papagali – Ciupi şi Cocuţa – primiţi cadou de Anne de ziua sa. “De altfel şi ei sunt vedete ca şi mine. Am apărut toţi trei într-o emisiune tv unde am jucat în «Degeţica», având rolul principal, şi am câştigat trofeul emisiunii”, declară Anne.
   
Poveştile strânse până acum de ea au inspirat elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, cărora li se adresează concursul „Poveşti de la bunica”, iar pe adresa concursului au început să vină primele scrisori de înscriere în competiţie. Până acum, pe primul loc se află Constanţa şi Vasluiul, cu cele mai multe scrisori trimise, urmate de Braşov şi Bucureşti. Au mai trimis scrisori copii din Sibiu, Ilfov, Bihor, Prahova, Iaşi. Pe site-ul concursului, www.povestidelabunica.ro, sunt disponibile nu numai informaţii de actualitate despre campanie şi emisiune, ci pot fi vizionate şi emisiunile deja difuzate pe Antena 1 şi Euforia tv, conţinând poveştile spuse de Claudiu Bleonţ, Maria Cârneci, Monica Tatoiu, Alexandra Ungureanu, Mădălin Voicu.

Emisiunea are o componentă educativă importantă, fiind parte a unei campanii mai ample – Poveşti de la bunica – derulată de compania Cargill Oils SA pentru brandul Untdelemn de la bunica. Campania îşi propune să strângă de la copiii cu vârste între 7 şi 15 ani poveşti originale despre relaţiile acestora cu propriile bunici. Cea mai creativă poveste despre bunici, care va câştiga concursul Poveşti de la bunica, va deveni următorul spot publicitar pentru Untdelemn de la Bunica, difuzat în 2008. Concursul, lansat pe 26 septembrie 2007, beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, având drept scop stimularea creativităţii copiilor, pasionaţi consumatori de poveşti şi de reclame. Campania poartă semnătura agenţiei Headvertising, iar partea de producţie tv este asigurată de Sign Factor.

Bucuresti, 5.11.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.