Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Poveste despre libertate”

Vernisajul expozitiei pe tema caderii regimurilor comuniste din 1989 in Romania si in statele Europei Centrale si de Est

Istoricul Andrea Varga, autor al evenimentului, va invita la vernisajul expozitiei intitulate “Poveste despre libertate”, joi, in data de 29 octobrie 2009, la ora 17:00, la sediul Reprezentatei Comisiei Europene, din strada Vasile Lascar, nr. 31, parter.

Povestea despre libertate a Europei Centrale si de Est incepe cu mult inainte de 1989. Primele semne apareau imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, in 1945. Traseul natiunilor care au avut nesansa de a fi prinse in spatele Cortinei de Fier este istoria tuturor celor care au trait, fie si pentru cativa ani – altii pentru o viata intreaga – in regimuri totalitare, opresive, fara libertati si fara drepturi.

1989 este punctul terminus al opresiunii in Europa estica. In vreme ce Occidentul transmitea in direct revolutii la televizor, in Polonia, in Cehoslovacia, in Ungaria, in Romania, libertatea isi castiga dreptul la exprimare in pietele publice ale marilor orase, uneori cu pretul a mii de vieti. La douazeci de ani departare in timp, memoria acelor momente a ramas pastrata in documentele perioadei, in arhive si in carti. Este oare suficient?

Conceputa sub forma unui joc de domino, ale carui piese povestesc prin imagini emblematice intreaga perioada a comunismului in Europa de Est pana la sfarsitul sau, expozitia “Poveste despre libertate” este o recuperare a trecutului, acum cand o noua generatie a avut deja timp sa se nasca si sa-si depaseasca adolescenta in toate statele foste comuniste. Expozitia Andreei Varga le este dedicata lor, celor care nu existau atunci si, in egala masura, celor care par a fi uitat clipele de tensiuni, de durere si de infinit entuziasm ale zilelor in care regimurile comuniste din Europa Centrala si de Est au cazut pe rand, intocmai ca piesele inlantuite ale unui domino.

“Libertatea adevarata, individuala si sociala, include libertatea proprie si libertatea celorlalti: libertatea proprie poate fi recunoscuta prin gradul de libertate al aproapelui. Libertatea autentica include in mod necesar solidaritatea cu "celalalt".” – Andrea Varga, istoric.

Bucuresti, 29.10.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.