free download 78 travel guides written by experts

Portofoliul ThinkDigital creste cu peste 40 de site-uri noi

ThinkDigital Începând cu trimestrul 4 al acestui an, ThinkDigital adaugă peste 40 de site-uri noi în portofoliul oferit agențiilor de media și clienților săi.

La capitolul branduri internaționale, ThinkDigital reprezintă acum, pe lângă Facebook (Premium Ads), Skype și Samsung (Smart TV – AdHub), încă două produse majore: VICE și DailyMotion. Creșterea ofertei de branduri globale, față de perioada similară a anului trecut, este de 49% raportat la vizitatori unici, respectiv 101%, în materie de afișări.

În același timp, site-urile și proiectele locale care s-au alăturat recent rețelei acoperă domenii diverse (sport, lifestyle feminin, travel, educație, divertisment, home & deco). Creșterea s-a făcut atât prin noi publisheri care s-au adăugat portofoliului, cât și prin integrarea operațiunilor de business ale rețelei AdEvolution.

Printre noile branduri se numără KissFM, Fanatik, DCNews, DailyBusiness, Feminis, Formula-AS, ShopMania, Cartoon Network, TeoTrandafir.com, Carcotasii.ro și multe altele. La acestea se adaugă canalele alternative de comunicare precum show-urile YouTube produse de Sector 7 sau canalele social media ale mai multor zeci de artiști și formații cunoscute, grupate în platforma Celebrity Audiences.

Pe de altă parte, după 7 ani de colaborare în diverse formule, echipa ThinkDigital anunță încheierea contractului de reprezentare a portalului Realitatea.net. Chiar și în aceste condiții, creșterea rețelei locale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, este de circa 135% raportat la vizitatori unici, respectiv 123%, raportat la afișări (rezultat cumulat de cele peste 80 de site-uri aflate acum în portofoliu).

Prin operațiuni proprii, la care s-au adăugat preluarea rețelelor locale Q2M, în 2012, și AdEvolution, în 2014, ThinkDigital pune astăzi la dispoziția agențiilor de media și a clienților săi cea mai amplă și diversă ofertă de branduri online globale și locale din piață.

Rețeaua completă poate fi consultată pe site-ul www.ThinkDigital.ro.

Compania, care este partener exclusiv în regiune al Facebook și Microsoft Advertising (Skype), deține în acest moment operațiuni în 6 țări: România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Albania și Bulgaria. ThinkDigital este și organizatorul ICEEfest – cel mai important festival dedicat publicității online din regiune – precum și al evenimentului “All Things Facebook” (care se va desfășura anul acesta în data de 8 octombrie, în cadrul IMWorld 2014).

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *