Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Portofoliul New Age Media Romania se mareste cu cel de-al nouasprezecelea multiplex Cinema City

New Age Media România, regia de media a rețelei de cinematografe Cinema City, adaugă portofoliului său cel de-al nouăsprezecelea multiplex – din City Park Mall Constanța.

Începând cu data de 31 iulie, când cel mai nou cinema din rețea se va deschide, regia de media va dispune de 10 noi săli pentru desfășurarea campaniilor publicitare. Noul multiplex este al doilea Cinema City din Constanța și cel de-al doilea din România dotat cu o sală 4DX.

Cu un total de 178 de săli de cinema în portofoliu, New Age Media gestionează publicitatea în 69% din sălile cinematografelor de tip multiscreen din țara noastră, acoperind treisprezece dintre cele mai importante orașe (București, Iași, Cluj, Timișoara, Bacău, Pitești, Arad, Baia Mare, Brăila, Târgu Mureș, Constanța, Ploiești, Târgu Jiu).

“Oferta New Age Media a crescut constant, nu doar ca orașe acoperite și număr de cinematografe în portofoliu. Sălile 4DX, o noutate pe piața din România, reprezintă doar unul dintre exemplele de posibilități de comunicare eficientă și creativă pe care le oferim advertiserilor în rețeaua noastră.” , a declarat Raluca Demetriade, Director de Vânzări al New Age Media România.

Multiplexul din City Park Mall Constanța reprezintă cel de-al doilea cinema intrat în portofoliul New Age Media în 2015, după deschiderea Cinema City Megamall din București, în luna mai.

Rețeaua al cărei spațiu media este gestionat de New Age Media a înregistrat o audiență de 5,7 milioane de spectatori în 2014, în creștere cu peste 12%, comparativ cu 2013.

Despre New Age Media România

New Age Media România a fost înființată în 2007, ca regie de media a rețelei Cinema City pentru teritoriul țării noastre. New Age Media mai are birouri în Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

În prezent, New Age Media România gestionează spațiul pentru reclamă în nouăsprezece multiplexuri Cinema City – în Iași, Timișoara, Cluj, Bacău, Pitești, Arad (Atrium Center și Galleria Mall), Baia Mare, Brăila, Târgu Mureș, Constanța (City Park Mall și Maritimo Shopping Center), Ploiești (Ploiești Shopping City și Afi Palace Ploiești), Târgu Jiu și București (Afi Palace Cotroceni, Sun Plaza Shopping Center și Megamall), care totalizează un număr de 178 ecrane, printre care singurul T IMAX® și primele două săli 4DX din țara noastră.

Bucuresti, 30.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.