Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Politica, simbolurile si candidatii

Dorina Gutu

lector universitar dr.
Facultatea de Comunicare si Relatii Publice
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative

Privind în jurul nostru, vedem că în fiecare campanie suntem înconjuraţi de două mari categorii de candidaţi: candidaţi în funcţie şi candidaţi în opoziţie, care vor să ocupe acele funcţii. Deşi sunt în categorii diferite, există multe similitudini între metodele de campanie folosite de toţi aceştia. Nu putem spune că unele metode sunt folosite în exclusivitate de unii candidaţi, iar alte metode de alţii. De cele mai multe ori se combină metodele în scopul maximizării efectelor.

Există însă şi metode specifice, care, ar trebui să aducă mai multe beneficii unei anumite categorii în mod special. Astfel, teoretic, candidaţii în funcţie au o serie de avantaje în momentul în care îşi încep campania. Ei au ca scop apărarea funcţiei şi prelungirea mandatului cu patru ani. Asta înseamnă că trebuie să dovedească atat că sunt potriviţi pentru funcţie, cat şi că merită să o păstreze. Este o sarcină dublă, spre deosebire de candidaţii aflaţi în opoziţie, care nu au nimic de apărat, ei trebuind să dovedească doar că sunt potriviţi să preia funcţia. Funcţia, însă, aduce cu sine şi dezavantaje. Candidaţii în funcţie îşi încep campania electorală avand o anumită imagine creată pe parcursul anilor de mandat. Dacă imaginea este bună, atunci au din start un avantaj. Dacă nu, pornesc în campanie cu un handicap şi trebuie să recupereze terenul pierdut. De aceea, o parte din strategiile de campanie implică atat atacuri, cat şi metode de contraatac, de prevenire şi diminuare a atacurilor reale sau posibile.

{viewonly=registered,special}Evident, apelul la simbolurile pe care le presupune funcţia e prima metoda cu caracter simbolic. Cu cat funcţia pe care o ocupă e mai importantă, iar instituţia pe care o conduce mai puternică, cu atat acel candidat va fi perceput drept un politician important şi puternic. În mod firesc, un preşedinte în funcţie este fotografiat adesea langă stema şi drapelul ţării, în timp ce trece în revistă garda de onoare etc. Puterea lui este subliniată în momentele în care este înconjurat de reprezentanţi mass media, în mijlocul mulţimilor, alături de alţi preşedinţi de state. Politicieni precum Iliescu şi Năstase obişnuiau să acorde interviuri stand la birouri impunătoare, pline de hartii, dosare şi cărţi, cu biblioteci impresionante în fundal. Candidaţi precum Vadim şi Becali apelează la alte însemne, care ţin mai degrabă de o putere divină, agitand în discursurile lor crucifixuri, biblii sau lăudandu-se cu pereţi plini de icoane. Prin astfel de simboluri, ei încearcă să-şi legitimeze discursul şi să-şi dea mai multă credibilitate şi greutate spuselor.

 

Legitimitatea este un concept-cheie, iar folosirea ei este o altă metodă cu caracter simbolic des folosită. Persoana care ocupă o funcţie este percepută ca avand în mod firesc legitimitatea necesară să o ocupe. Ea a fost obţinută în urma alegerilor, iar asta conferă un ascendent asupra altor candidaţi. Politicianul în funcţie se bucură din start de un nivel mai ridicat de încredere din partea populaţiei. Deţine legitim funcţia, deci pare mai îndreptăţit să candideze din nou. Acest lucru este valabil în teorie.

În practică, s-au constatat destule cazuri în care unii politicieni au fost percepuţi ca neavand legitimitatea necesară să ocupe o funcţie, iar candidatura pentru un alt doilea mandat să fie exclusă din start.

 

Legitimitatea este necesară, dar nu şi suficientă. Pentru a funcţiona, trebuie sprijinită de competenţă profesională. Ea stă la baza altei metode cu caracter simbolic. La modul ideal, o funcţie ar trebui să fie ocupată de cel mai competent candidat. Un politician în funcţie are avantajul de a fi considerat cel mai competent să o ocupe. Oamenii vor să creadă că o funcţie este ocupată de persoana cea mai capabilă, cea mai competentă. Evident, exemplele din societatea romanească postdecembristă dovedesc că lucrurile nu stau chiar aşa, interesele politice ducand deseori la situaţii tragi-comice. Exemplul cel mai recent este cel al senatorului Varujan Vosganian. Politician recunoscut ca avand expertiză şi experienţă în probleme economice, cand conjunctura politică l-a adus în situaţia de a candida pentru un post de comisar european, el nu a fost perceput ca avand nici legitimitatea şi nici competenţa necesare. Teoretic, unui politician în funcţie i se acordă prezumţia de competenţă şi de legitimitate. Practic, şi el şi un candidat în opoziţie trebuie să le caştige şi să le dovedească în mod constant.

 

Ultima în categoria metodelor cu caracter simbolic care funcţionează perfect în teorie, dar scarţaie în practică, este metoda transferului de simpatie de la funcţie la persoana care o ocupă. Evident, acest lucru este posibil dacă există un capital iniţial de simpatie. Fiecare funcţie are, teoretic, un astfel de capital. Unele funcţii sunt mai spectaculoase decat altele şi presupun atragerea simpatiei cu mai multă uşurinţă decît altele. Astfel, anumiţi politicieni sunt mai iubiţi nu neapărat datorită competenţei, ci mai degrabă datorită funcţiilor pe care le ocupă, care le permit luarea unor măsuri menite să îi facă mai populari, să atragă simpatia anumitor categorii sociale şi să le aducă sprijinul electoral ulterior. Stau mărturie în acest sens legile privind majorările de pensii şi salarii, scutirile de taxe sau acordarea unor facilităţi fiscale exact în apropierea campaniilor electorale. Lor li se alătură exemplele unor oficialităţi locale (exemple în acest sens sunt politicieni precum Vanghelie sau Sechelariu) care folosesc sărbătorile naţionale sau religioase drept prilejuri pentru a oferi gratis muzică şi mancare populaţiei, interesaţi, corect politic vorbind, de bunăstarea cetăţenilor, incorect politic, de caştigarea simpatiei populare, mai precis a voturilor anumitor categorii electorale.

Toate metodele cu caracter simbolic enumerate mai sus nu sunt noi şi nici nu au fost inventate de vreun consultant de geniu sau politician roman. Ele se regăsesc într-o măsură sau alta în campaniile de pretutindeni şi fac parte din regulile jocurilor politice şi electorale. Eficienţa lor însă nu e garantată de nici un manual şi de nici o experienţă anterioară. De aceea mai indicată nu e adoptarea, ci adaptarea lor la realităţile momentului. Evident, în arsenalul armelor electorale nu se află doar metode cu caracter simbolic. Pentru a maximiza efectele, ele trebuie însoţite de metode cu caracter pragmatic. Eficienţa acestora în teorie şi practică va fi subiectul articolului următor.   

Dorina Gutu
este lector la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA si consultant pentru programe de burse la Fundatia pentru o Societate Deschisa. S-a specializat în comunicare politica si marketing electoral cu ocazia burselor de cercetare desfasurate la Stanford University din SUA (2004) si la Bradford University din Marea Britanie (2003). Din 2006 este doctor în media si preda cursuri de „Tehnici internationale de comunicare politica” si „Relatii publice în mediu international” la Masteratul de Comunicare Politica. Marketing Politic si electoral din cadrul SNSPA. Zonele de interes academic sunt noile media si comunicarea politica din SUA.{/viewonly}

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *