Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Podiumuri în cea de doua cursă a sezonului: BMW M6 GTLM şi BMW M6 GT3 au ocupat locul al doilea în cursa de 12 ore de la Sebring

Bucureşti/Sebring, 21 martie 2016. BMW Team RLL a obţinut prima clasare pe podium pentru nou dezvoltatul BMW M6 GTLM în legendara cursă de 12 ore de la Sebring (SUA). Bill Auberlen (SUA), Dirk Werner (Germania) şi Bruno Spengler (Canada) au terminat pe locul al doilea în categoria GTLM la cea de-a doua etapă din IMSA WeatherTech SportsCar Championship (IWSC), cei trei aflându-se succesiv la comenzile #25 BMW M6 GTLM.

Când Werner – pilotul aflat ultimul în cockpit – a trecut linia de sosire după 235 de tururi ale Sebring International Raceway, ecartul faţă de modelul Corvette învingător a fost de 2,882 secunde. John Edwards (SUA), Lucas Luhr (Germania) şi Kuno Wittmer (Canada) – echipajul #100 BMW Team RLL – se afla în disputa pentru un loc pe podium, doar că maşina a fost trimisă în tête-à-queue de un alt competitor, astfel că a coborât pe locul al şaselea în partea finală a cursei.

După primul pole position al maşinii, reuşit vineri de Auberlen, acest rezultat este următorul punct de reper în scurta carieră competiţională a BMW M6 GTLM. Tot Auberlen a fost cel care a reuşit cel mai rapid tur al categoriei GTLM (1:59,182) în timpul cursei. Spengler, care de obicei concurează pentru BMW Team MTEK în DTM, a avut posibilitatea de a sărbători o clasare pe podium la prima sa participare la Sebring.


Echipa Turner Motorsport, care înscrie două modele BMW M6 GT3 în categoria GTD, a avut şi ea motive de bucurie la finalul cursei. Ashley Freiberg (SUA), Bret Curtis (SUA) şi pilotul oficial BMW Jens Klingmann (Germania) au încheiat pe locul al doilea cu maşina #96. Acesta a fost primul podium pentru noul BMW M6 GT3. Coechipierii lor – Markus Palttala (Finlanda), juniorul BMW Motorsport Jesse Krohn (Finlanda) şi Michael Marsal (SUA) – au încheiat pe locul al şaptelea cu #97 BMW M6 GT3.

Şi de această dată, spectatorii entuziaşti de la Sebring au avut parte de o cursă plină de acţiune, cu nenumărate schimbări de situaţie. După o oră şi jumătate de la start a început să plouă puternic, ceea ce a cauzat numeroase accidente şi ieşiri de pe circuit. Din considerente de siguranţă, directorul cursei a oprit clasica de anduranţă pentru trei ore. Doar atunci când ploaia s-a mai domolit şi circuitul a început să se usuce, plutonul a putut reveni pe pistă, după ce cursa a fost suspendată timp de peste două ore.

Cu toate acestea, condiţiile au rămas schimbătoare, aşa că fanii au asistat şi la alte incidente pe parcursul cursei. Rezultatul a fost decis pe parcursul ultimelor 20 de minute, un sprint furios după cea de-a 13-a neutralizare a întregului traseu.


A treia etapă din IMSA WeatherTech SportsCar Championship va avea loc la Long Beach (SUA), la 16 aprilie 2016.

Bobby Rahal (Team Principal, BMW Team RLL): “A fost o zi grea şi interesantă. Cred că maşina #100 a fost sacul de box al categoriei GTLM. Sunt foarte mulţumit că maşina #25 şi-a revenit după penalizare datorită strategiilor bune realizate de Jay şi de ceilalţi băieţi. Dirk a rulat la maximum spre final, aşa cum trebuia să o facă. Este frustrant să fii atât de aproape, dar, ţinând cont de tot ceea ce s-a întâmplat astăzi, trebuie să fim mulţumiţi cu locul al doilea în cea de-a doua cursă a maşinii. Maşina a fost puternică, sistemele sunt fiabile, iar partea mecanică a funcţionat perfect.”

Bill Auberlen (#25 BMW M6 GTLM, locul al doilea): “Cred că M6 GTLM a fost maşina de referinţă, dar nu a fost de ajuns pentru a câştiga cursa. Am avut două penalizări la început, dar am revenit până în plutonul fruntaş. O altă penalizare spre finalul cursei a însemnat altă trecere pe linia standurilor şi, în cele din urmă, am ratat de puţin, dar acest lucru nu trebuie să fie considerat ca fiind o zi dezamăgitoare pentru noi.”


Dirk Werner (#25 BMW M6 GTLM, locul al doilea): “O cursă care a solicitat multă muncă din partea tuturor şi în cele din urmă putem fi fericiţi pentru că a fost prima participare la Sebring cu BMW M6 GTLM şi este, probabil, cea mai grea cursă pentru testarea maşinii. Ştiu că băieţii au lucrat mult la acest proiect. Am testat mult şi cred că obţinem rezultate cu acest prim podium în doar a doua cursă a maşinii. Am vrut să câştigăm, dar a fost foarte strâns – poate data viitoare reuşim.”

Bruno Spengler (#25 BMW M6 GTLM, locul al doilea): “A fost foarte greu din punctul de vedere al pilotului pentru că, atunci când eşti pe pneuri slick şi începe să plouă – apoi se opreşte, după care iar începe -, nu ştii la ce să te aştepţi. A fost dificil şi pentru echipa de la standul de comandă pentru că nu ştia când ar trebui să vin la boxe. Dar au avut încredere, m-au lăsat pe slickuri şi a fost decizia corectă, aşa că a fost o treabă bună din partea lor. Pentru mine a fost important să nu fac erori, aşa că sunt mulţumit cu stint-urile mele.”

Jens Klingmann (# 96 BMW M6 GT3, Turner Motorsport, locul al doilea): “A fost foarte greu şi nu ştiam la ce să ne aşteptăm, dar în antrenamente şi calificări am văzut că avem o maşină puternică pentru acest week-end. Am muncit pentru a ajunge aici. Cursa a fost grea şi a fost dificil să menţinem maşina pe circuit când ploua. Am pilotat ultimele trei ore şi obiectivul nostru principal a fost să ne menţinem în tur cu liderul, ceea ce am reuşit. Apoi a fost doar maximum attack. Ceva ne-a lipsit totuşi, aşa că nu am putut apăra primul loc în ultimele zece minute, dar suntem mulţumiţi cu poziţia a doua. Pentru noua maşină, faptul că am fost competitivi pe acest circuit mă face să fiu încrezător pentru cursele mai scurte.”

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.