free download 78 travel guides written by experts

Ploiesti, prima oprire din Roadshow-ul SolePAD 2009

Joi, 19 februarie 2009, ora 9.30, Agora Media organizează la Ploieşti prima ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) din acest an. Evenimentul se adresează oamenilor de afaceri din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu şi va avea loc în sala de conferinţe Polivalentă a Hotelului Central din Ploieşti.  

Adresat Top Management-ului (director general, executiv, de achiziţii) şi responsabililor IT din IMM-urile cu o cifră de afaceri de peste 500.000 euro şi peste 25 de angajaţi, SolePAD este un Roadshow de tehnologie şi finanţări care promovează soluţii pentru scăderea costurilor şi eficientizarea afacerilor şi soluţii de finanţare.

În deschiderea conferinţei de la Ploieşti vor lua cuvântul Luana Teodorescu, Director Fonduri Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi Gabriela Anghel, Director executiv OTIMMC Ploieşti.

Sesiunea dedicată soluţiilor IT&C pentru afaceri va începe cu prezentarea „Dell products for SMB”, susţinută de către Maria Mirabela Moroeanu, Internal Account Manager în cadrul Dell. În continuare, Radu Crahmaliuc, Country Manager Reprezentanţa Brother România, va prezenta o serie de „Solutii multifuncţionale Brother de eficientizare a activităţii în birourile moderne”.

Prezentările din cea de a doua parte a conferinţei vor avea în vedere informaţiile de ultimă oră privind accesarea fondurilor europene nerambursabile, dar şi atenţia din ce în ce mai mare pe care companiile trebuie să o acorde resurselor umane în contextul economic actual. Oana Scarlat, Director marketing EXEC-EDU (o companie creată de ASEBUSS), va vorbi aşadar despre „Creşterea competitivităţii IMM-urilor prin dezvoltarea competenţelor angajaţilor”, în timp ce Gabriela Anghel, Director Executiv OTIMMC Ploieşti, va prezenta în continuare „Fondurile europene pentru întreprinderi mici şi mijlocii” disponibile în acest an. Ultima prezentare din program va fi susţinută de Adrian Susac, Consilier la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care va trece în revistă „Fondurile nerambursabile pentru proiecte IT” puse la dispoziţia firmelor româneşti de Uniunea Europeană.

SolePAD Ploieşti este promovat cu sprijinul partenerilor media – Republicanul, Zile şi Nopţi, Calendar Evenimente, Wall Street, MediaLook, PRwave, PRwave Directory şi al publicaţiilor Agora Media – IT Trends, Channel Report şi Agora News.

Nu uitaţi, Agora Media vă aşteaptă joi, 19 februarie 2009, ora 9.30, în sala de conferinţe Polivalentă a Hotelului Central din Ploieşti, cu cele mai noi informaţii pentru afaceri competitive.

Bucuresti, 17.02.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *