Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Plantam! Ingrijim! Impadurim!

Începând cu 24 octombrie a.c., „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, va deschide cea mai mare acțiune de împădurire din țara noastră: 30 de județe vor demara împădurirea simultană cu 1.000.000 de copăcei pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității.

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, echipa de proiect oferă tuturor celor interesați cadrul în care să cunoască pașii prin care o pădure ajunge la stadiul de maturitate și, mai mult, să contribuie constructiv la creșterea suprafeței împădurite a țării prin plantarea unei păduri în județul propriu.

Acest demers amplu este inițiat de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P.. ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari realizării acestei acţiuni și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.

Inițiativa se află încă din anul 2013 sub asupiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt care atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.

„Împădurirea națională este un vis pe care începând cu anul acesta ni-l îndeplinim! Ne dorim să conștientizăm românii asupra etapelor prin care trece o pădure până ajunge la maturitate, asupra beneficiilor pe care le are pădurea matură pentru mediu și om şi urmărim să-i și implicăm concret și palpabil în acest demers care contribuie la creșterea suprafeței împădurite a României!” a declarat Liana Buzea, fondatorul inițiativei „Plantăm fapte bune în România”.

Lista celor minimum 30 de județe în care românii pot contribui începând cu acest an la împădurire poate fi studiată pe adresa: //plantamfaptebune.ro/impaduriri/. La acest link se poate urmări evoluția confirmării primăriilor interesate de colaborarea cu inițiativa „Plantăm fapte bune în România”.

Cei interesați să participe în calitate de voluntari sunt rugați să se înscrie exclusiv pe platforma online construită în parteneriat cu Komunomo. Platforma va fi disponibilă curând pe website-ul www.plantamfaptebune.ro și va facilita organizarea transparentă a unui număr foarte mare de participanți răspândiți pe întreg teritoriul țării.

Cei interesați să se implice în organizarea acestor județe pot contacta echipa de proiect pe adresa organizare@plantamfaptebune.ro cu recomandări de:
· posibili membri în echipa de organizare locală
· primării care posedă terenuri publice neproductive pe care s-ar putea împăduri
· organizații non-guvernamentale care s-ar putea implica în organizarea locală
· companii locale care ar putea sprijini cu voluntari, resurse materiale sau financiare
· publicații sau persoane publice locale care ar putea promova inițiativa
· surse de participanți la acțiunile de plantare, îngrijire și completare care se vor desfășura în următorii ani (menționăm că voluntarii propriu-ziși se vor putea înscrie exclusiv pe platforma Komunomo).

Echipa „Plantăm fapte bune în România” promovează cauza pădurilor, sub orice formă. Astfel, românii pot să se implice fie la organizarea plantațiilor oficiale ale proiectului „Plantăm fapte bune în România”, fie prin organizarea unor acțiuni independente (pe terenuri aflate în incinta școlilor, grădinițelor, spațiilor din jurul blocurilor de apartamente sau altor spații virane de interes pentru comunitățile locale), fie prin implicarea în proiecte de împădurire ale altor organizaţii care se desfășoară mai aproape de ei.

De asemenea, echipa „Plantăm fapte bune în România” primește colegi, colaboratori, parteneri și oferă informații utile privind organizarea propriei plantații, pe adresa: organizare@plantamfaptebune.ro.

Bucuresti, 16.06.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.