Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Plantăm fapte bune în România – 445.000 de puieți plantați în sezonul de primăvară

PFBRo

Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 445.000 de puieți în primăvara acestui an. 95 de hectare, reprezentând terenuri afectate de diverse procese de degradare și aflate în proprietate publică, vor deveni, peste ani, păduri.

După 2 ani în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu zilieri și echipamente mecanizate, în primăvara acestui an ONG-ul a combinat munca mecanizată cu cea a celor 700 de voluntari care s-au alăturat acțiunilor de împădurire.

“Pădurea nu se oprește la plantarea puietului, acolo abia începe! Un ciclu complet din momentul în care sămânța încolțește până când arborele matur, la rândul lui, dă pădurii alte semințe durează zeci de ani. Pădurea nu ia naștere, pădurea continuă. În pădurea cultivată, prezența omului nu este o alegere, este o obligație. După unsprezece ani de acțiuni de plantare, avem suprafețe care au atins stadiul de masiv, altele care se îndreaptă în acea direcție și multe altele care încă mai au nevoie de ajutorul nostru.”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic Plantăm fapte bune în România.

PFBRo

Intrată în al treilea an de existență, pepiniera Plantăm fapte bune în România găzduiește acum câteva zeci de mii de puieți – stejar pedunculat, stejar roșu și gorun, precum și câteva exemplare de mesteacăn, cireș păsăresc, paltin de câmp, dud, care au ornamental și care vor ajunge, cel mai probabil, în curțile școlilor și grădinițelor care sunt tot mai des cuprinse în proiectele ONG-ului. Totodată, primii puieți de stejar roșu vor deveni apți de plantare și vor merge din pepinieră spre locurile în care vor deveni, cu timpul și cu multă muncă, arbori, pădure.

În timpul lunilor de vară, echipa de proiect va monitoriza și va interveni corespunzător nevoilor tinerelor plantații și va pregăti împăduririle de toamnă.

Partenerii naționali din 2022 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, se implică financiar Bergenbier, H.ESSERS, Holcim și Rompetrol.

Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care s-au implicat în cauza pădurilor și îi așteaptă pe voluntari la acțiunile de toamnă.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.