Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PLAI prezintă: Silent Chillout

Premieră la Timișoara și în cadrul Festivalului PLAI: zona de chillout va fi echipată pentru silent disco, astfel încât în timpul zilei vizitatorii se pot relaxa cu muzică ambientală iar în seara de sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 23:00 – muzica va răsuna exclusiv de pe viniluri, cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga în cadrul Vinil Experience Silent Party. Casa Filmelor va beneficia de asemenea de sistem Silent.

Silent Disco este un concept dezvoltat de industria muzicală, care a fost acceptat treptat de public, fiind introdus în Dicţionarul online Oxford din februarie 2011. Probabil primii oameni care au fost văzuţi purtând căşti în timpul unei petreceri au fost actorii dintr‐un film finlandez din 1969. Conceptul a fost preluat şi folosit şi de activiştii eco la începutul anilor `90, care au folosit căşti în petrecerile din aer liber pentru a minimiza poluarea fonică. În mai 2000, „BBC Live Music” a ţinut o reprezentaţie silent unde audienţa a putut alege să asculte între o trupă şi mai mulţi DJs. Datorită unor restricţii de zgomot, şi faimosul festival Glastonbury a folosit o instalaţie la scară largă de căşti într‐un eveniment în 2005.

Astfel, Silent Disco a devenit un nume des întâlnit şi popular, iubitorii de muzică pot asculta cu căşti wireless, în paralel, mai multi artişti. La PLAI, sistemul Silent Disco va fi prezent atât în zona de Chillout, cât şi la Casa filmelor.

Seara de vineri va găzdui un prim eveniment pe scena Becherovka Chillout, un concert Tunderground începând cu ora 23:30. Sâmbătă şi duminică, la Casa Filmelor, cele 4 documentare de World Music Films vor putea fi urmărite la căşti, iar sâmbătă, seria de petreceri tematice va continua cu muzică redată exclusiv de pe viniluri. La ora 23:00, pe două canale diferite, Zoli Varga şi Bogdan Puriş ne vor oferi un altfel de party. În primul rând, calitatea sunetului redat de acul pick‐up‐ului ce zgârie vinilul este net superioară oricărui alt suport audio digital şi face ca sound‐ul unei melodii să fie mult mai cald, inducând astfel un plus de şarm oricărei piese. Pe lângă calitatea sunetului, un alt amănunt care face ca aceste evenimente să fie cu adevărat ieşite din comun îl constituie selecţia pieselor incluse în program. Şi asta pentru că amfitrioni ai acestei serii de evenimente sunt Bogdan Puriş şi Zoltan Varga, două nume de referinţă atunci când vine vorba de cultură muzicală şi petreceri. Bogdan Puriş are o experienţă de peste 30 de ani în domeniul party‐urilor şi a realizat în 1991 prima discotecă din România care a fost difuzată în direct la radio, la Radio Timişoara, unde este redactor şi în prezent. În plus, este unul dintre cei mai mari colecţionari de viniluri din ţară, numărul acestora ridicându‐se la câteva mii de exemplare. Zoltan Varga este redactor muzical şi a realizat o sumedenie de party‐uri tematice şi nu numai în ultimii zece ani.

Bucuresti, 06.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.