Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pictura murala PLAI 2013

(24m x 14m)

Nu o să ne împiedicăm de istorie și nici nu o să o trecem cu vederea. Nu o să ne restrângem doar la prezent și nici nu o să ne definim doar în funcție de el.
Festivalul PLAI colorează cele mai vechi ziduri din Timișoara cu o încărcătură de istorie mai recentă. Înainte de cea de a 8-a editie a festivalului, cei care ne-au călcat pragul măcar o dată vor avea ocazia să regăsească nuanța atât de familiară nouă în zona centrală a orașului. Iar cei care nu au avut încă ocazia de a împărtăși o doză de multiculturalitate și distracție în curtea Muzeului Bănățean, au ocazia să vadă întruchiparea acelui spirit pe care îl adunăm în ficare an din muzică, dans, tradiție și folclor, distracție și voie bună, bun-gust și prietenie.

Cea mai mare pictură murală din România de pe o clădire istorică, se află în centrul Timișoarei, pe cladirea Materna și reprezintă prezența radacinilor tradiționale în contemporaneitate. Ea a fost realizată de doi cunoscuți artiști timișoreni Nego si Lux HiFi aka Negoiță Cosmos și Andrei Drăgan. Este a doua după cea de anul trecut a echipei Folkolor, care l-au creat pe George (//www.youtube.com/watch?v=wfzgR-rsdSM&feature=player_detailpage), primul reprezentant al Plaiului pe zidurile orașului.

Pentru că autohtonul nu se risipește între zidurile orașului, sau modernitatea între firele de iarbă, PLAI trasează încă o dată drumul în ambele sensuri între oraș și Muzeul Satului Bănățean. Vă invităm la o gură de diversitate ori de câte ori vă plictisiți de griul orașului!

Pictura murală este parte a proiectului "Hella prezintă PLAI 2013". Mulţumim ELBA pentru suport logistic.

Bilete:
Bilete reduse cu 20% se pot cumpăra de la Eventim (www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone până în data de 12.09.2013.

Prețul unui bilet pentru o zi de festival este 40 de lei până în 12.09.2013 | 50 de lei la intrare.

Prețul unui abonament pentru 3 zile de festival este 80 de lei până în 12.09.2013 | 100 lei la intrare.

Abonamentele cu acces în CAMPING au același preț dar sunt limitate la 100 de locuri.

Prețul biletelor și al abonamentelor conține toate taxele, impozitele și comisioanele de distribuție.

MUZEUL SATULUI BĂNĂȚEAN ARE CAPACITATE LIMITATĂ. Vă rugăm să cumpărați bilete din timp.

Detalii: www.plai.ro

Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş și Institutul Francez din Timișoara.

Sponsori principal PLAI 2013: HELLA
Sponsori: Euro GSM și Staropramen
Ne susțin investind în dezvoltarea PLAI: Cabinet Mercescu, Draexlmaier, Kathrein, Continental, IHM Total Consult și Quark Motors.

Bucuresti, 23.08.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.