Bogdan Hrib
Editura Tritonic
Iată o carte despre cărți. Dar nu orice fel de carte, ci un volum documentat, bine structurat, și, mai presus de toate, relevant. Zic de la bun început, nu în concluzie: o carte musai de citit.
Volumul a început ca o teză de doctorat cu o cercetare desfășurată între octombrie 2019 și iulie 2024. Însă Bogdan Hrib are o extrem de bună cunoaștere a pieței de carte (locală și internațională) în calitate de fondator al editurii Tritonic (lansată în 1993).
Am lăsat, de această dată, la o parte tonul obiectiv al prezentărilor de carte de aici și am spus că recomand această lucrare. Motivul e simplu: pentru toți cititorii, pentru toți autorii care au publicat deja, dar și pentru cei care se gândesc să publice o carte, pentru toți cei interesați de piața de carte volumul de față este foarte interesant.
Da, este o lucrare academică. Însă aspectele acoperite sunt variate, bine structurate și, mai ales, relevante pentru prezent.
Autorul începe cu o introducere și continuă cu aspecte teoretice legate de motivația de a citi și industria de carte. Urmează patru capitole extrem de interesante: tendințe moderne – noi forme de carte – inclusiv e-book-uri, streaming, noi modele de afaceri în industria cărții, dar și aspecte ce țin de valoarea și prețul cărții și de consumatorul de carte în secolul XXI, cercetări privind profilul consumatorului de carte în secolul XXI, industria de carte în deceniul 3 al mileniului 3 – cazul Covid 19 și performanța modelelor de afaceri din industria cărții.
Mi s-au părut foarte interesante detaliile despre ce cumpără și ce citesc românii, de unde achiziționează cărți și ce așteaptă ei de la o librărie) (aici adaug că veți găsi și preferințele românilor – și așteptările lor – de la librăriile fizice, dar și de la cele online) pe lângă capitolele dedicate perioadei pandemiei și prezentului.
Veți regăsi în carte și opiniile unor persoane cunoscute – de la noi și din afară – autori, specialiști în marketing/promovare – adăugând profunzime și noi perspective cărții.
Nu e lăsată la o parte nici inteligența artificială și impactul ei asupra industriei cărții. Care este acesta conform cercetării veți descoperi citind volumul.
Deși aș putea cita o sumedenie de informații interesante din carte, prefer să las această prezentare fără citate, însă cu îndemnul de a o lectura.