Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PhotoHotel, brandul care ilustrează definiția pasiunii

photo

O idee de business izvorâtă din pasiune poate fi o afacere câștigătoare. Mai ales dacă pasiunea se împletește cu tenacitatea, iar cel care pune ideea în practică se dedică 120% dezvoltării afacerii. Este și cazul PhotoHotel – un business apărut din pasiunea pentru turism a doi tineri, un român și un francez – astăzi lider european pe piața fotografiei hoteliere turistice.

photo

sursa foto

De la primul flash la succes

PhotoHotel este prima companie europeană care oferă servicii fotografice profesioniste turiștilor cazați în hotelurile partenere. Oricine merge în concediu într-o destinație cum e Grecia, Spania, în insule, la mare sau la munte este cucerit de frumusețea peisajelor, iar o ședință foto profesionistă nu poate fi decât o amintire memorabilă de vacanță. Pe acest lucru s-au bazat inițiatorii businessului PhotoHotel în 2008 când au pus bazele afacerii în insula Creta din Grecia. Echipa era formată la început din 4 persoane și colabora cu două structuri hoteliere. Succesul a venit rapid, pentru că turiștii au fost impresionați de fotografiile de vacanță obținute. Astfel că PhotoHotel și-a extins rapid activitatea și în alte destinații: în Spania – în Andaluzia, Mallorca, Menorca, în Grecia – în Rhodos, Corfu și Atena, în Insulele Canare – Tenerife, Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria dar și în Malta. Astăzi, PhotoHotel este lider european pe piața fotografiei turistice hoteliere, cu peste 200 de angajați și 100 de structuri hoteliere colaboratoare (hoteluri, cluburi de vacanță, campinguri, stațiuni dedicate sporturilor de iarnă etc). De curând, compania a deschis un sediu administrativ la Brașov, de unde este coordonată întreaga afacere.

PhotoHotel, o companie în ”lumina reflectoarelor”

Modelul de business PhotoHotel este demn de urmat de oricine își dorește să dezvolte un brand puternic dintr-o pasiune. Compania a pus accent de la început pe calitate și pe oferirea unui produs premium pentru turiști. Ședințele foto se desfășoară la hoteluri, în decoruri luxoase, cu aparatură și lumini profesioniste. Turiștii pot opta pentru ședințe foto la apus de soare, în grădini luxuriante, în spații deosebite. Fotografii participă la activitățile turiștilor, la serile tematice și imortalizează cele mai importante momente, oferind instantanee care devin amintiri de neuitat din vacanța petrecută la hotelul partener PhotoHotel. Compania investește permanent în echipamentele utilizate de fotografii hotelieri. Investițiile în aparatura foto, consumabile și calculatoare depășesc anual suma de 150.000 de euro.
Succesul PhotoHotel stă însă mai ales în resursa umană, în fotografii și consilierii foto angajați să ofere turiștilor experiențe de neuitat. În acest domeniu, compania a investit constant, organizând cursuri și traininguri pentru pregătirea continuă a echipei. Până în prezent au fost școliți peste 600 de fotografi și consilieri foto. Workshop-urile de fotografie constau în predarea celor mai importante tehnici de fotografie profesionistă de portret, precum și tehnici de vânzare, negociere și lucru în echipă.
PhotoHotel caută constant să își lărgească echipa cu oameni tineri, entuziaști și pasionați de fotografie, pe care îi pregătește pentru aventura vieții lor. Dacă îți dorești să fii fotograf hotelier, poți să intri în familia PhotoHotel și să petreci clipe de neuitat în destinații de vacanță exotice, înconjurat de oameni cu bună dispoziție, puși pe distracție. Nu îți face griji dacă nu ești profesionist în ce privește fotografia. Școala PhotoHotel asigură pregătirea necesară pentru fotografi și consilierii foto. În plus, compania a dezvoltat softuri proprii, pentru gestionarea fotografiilor și un sistem de stocare și antipiratare a imaginilor realizate.

Fotografia poate fi un business de succes, mai ales când reușești să găsești o nișă, cum este fotografia turistică hotelieră. Pornind de la o idee simplă – toată lumea își dorește fotografii frumoase din vacanță – PhotoHotel a devenit un brand de renume pe piața fotografiei turistice, reușind să se dezvolte an de an. Secretele brandului PhotoHotel sunt simple: pasiune, calitate, echipă și pregătire continuă. Cu astfel de principii sănătoase de business, o afacere nu poate decât să progreseze.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.