Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Philips Hue adaugă funcţia de comandă vocală prin intermediul Google Assistant

Philips Hue - Google home

Signify (Euronext: LIGHT), lider global în domeniul iluminatului, a colaborat cu Google, oferindu-le consumatorilor posibilitatea de a utiliza comenzi vocale integrate cu Google Assistant, pentru configurarea luminilor seara înainte de culcare sau pentru trezitul de dimineaţă, folosind funcționalitățile Philips Hue. Acestea asigură nivelul optim de lumină, prin diminuarea ei înainte de culcare sau intensificarea naturală dimineața. Aceasta reprezintă prima integrare a funcției Philips Hue pentru rutina de somn a utilizatorilor cu o platformă de asistență digitală.

În momentul lansării, funcţionalităţile vor include:

• Sincronizarea alarmei o singură dată: Utilizatorii pot spune “Hey Google, Turn on Gentle Wake Up”, funcție care va sincroniza luminile Philips Hue cu alarmele de dimineață prin intermediul Google Assistant. De fiecare dată când utilizatorul își setează alarma folosind Google Assistant, Philips Hue o să îl trezească într-un mod natural cu o lumină asemănătoare cu cea a răsăritului de soare, care începe cu 30 de minute în prealabil.
• Programarea rutinei de somn şi deşteptare: Utilizatorii vor avea posibilitatea de a seta ora de culcare spunând “Hey Google, sleep the lights at 10pm”, lumina schimbându-se în tonuri de alb cald, care se estompează treptat în decursul a 30 de minute. Această caracteristică funcționează similar și pentru funcția de trezit dimineaţa.
• Acțiune directă: Utilizatorii își pot seta luminile Philips Hue prin intermediul Google Assistant pentru a adormi şi a se trezi imediat, ceea ce înseamnă că luminile Philips Hue vor activa direct rutina de somn pentru o durată de 30 de minute.
• Activarea pentru mai multe persoane: La fel ca aplicația Hue, Google Home app vă permite să gestionați luminile în diferite camere, ceea ce înseamnă că puteți seta rutina de deşteptare nu numai în dormitor, ci și în alte încăperi, precum camera copiilor.

Philips Hue  - Google home
Philips Hue – Google home

Rolul luminii
Tot mai multe studii demonstrează că lumina ne afectează în mod direct bunăstarea și somnul pe timpul nopții. Melatonina, hormonul care ajută la reglarea ciclului de somn, este influențat de lumină, fie că este vorba de cea naturală sau artificială. Cu ajutorul unei lumini potrivite setate înainte de a merge la culcare, beneficiem de un somn mai bun și profund, în timp ce o lumină corectă atunci când ne trezim ne ajută să începem ziua mai odihniți.

În timp ce majoritatea oamenilor au nevoie de alarmă pentru a se trezi de dimineață, cu ajutorul luminii care simulează răsăritul de soare, prin creșterea graduală a intensității înainte ca alarma să se oprească, vă puteți îmbunătăți starea de spirit și performanțele cognitive pe tot parcursul zilei.

“Somnul joacă un rol esențial în menţinerea sănătăţii și a bunăstării noastre, astfel încât suntem încântați să adăugăm o nouă funcţionalitate pentru consumatorii noștri, care să îi ajute să se relaxeze înainte de culcare și să se trezească dimineață într-un mod plăcut”, afirmă Duncan McCue, Head of Partnerships pentru Philips Hue în cadrul Signify.

Noua facilitate va fi accesibilă tuturor consumatorilor din țarile vorbitoare de limba engleză începând cu luna martie 2019.
Pentru informații suplimentare despre produsele Philips Hue vizitați site-ul https://www2.meethue.com/ro-ro

Signify a devenit noul nume al companiei Philips Lighting începând cu 16 Mai 2018.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.