Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Phil Libin, CEO Evernote: “Ideile nu sunt importante; executia este”

Evernote, companie evaluată la 1 miliard de dolari, a organizat miercuri 7 noiembrie, la The HUB Bucharest, Evernote Meetup — un eveniment dedicat comunității locale de antreprenori, developeri și utilizatori Evernote.

Participanții au avut șansa să îl cunoască pe Phil Libin, CEO Evernote, una dintre cele mai admirate companii din Silicon Valley, fiind desemnată “Compania anului” 2011 de către Inc. Magazine. Fondator și președinte a două companii de internet care au ajuns la succes – CoreStreet și Engine 5, Phil conduce în prezent Evernote, serviciul care ajută peste 40 de milioane de oameni din toată lumea să își amintească tot ce este valoros în viața lor de zi cu zi. Evernote este aplicația cu multiple platforme care colectează notițe, fișiere audio și imagini, pe care le poți accesa ulterior de oriunde.

„Ideea care a stat la baza Evernote nu a fost deloc nouă, toate dispozitivele veneau cu opțiunea de Memo. Succesul a venit din aplicarea ideii într-un mod ingenios, dar mai ales din execuție. Am construit Evernote pentru noi, e produsul pe care vrem să îl folosim; ne-am dorit să avem o memorie mai bună, să avem un loc în care să putem stoca tot ce vrem să ținem minte. Evernote este un «creier extern».”, a spus Phil Libin.

Gabriel Coarnă, Evernote Clearly Architect, a vorbit despre feature-urile la care se lucrează pentru următoarea lansare. În premieră, Gabriel a prezentat un demo a următoarei versiuni Evernote Clearly, care include noul feature de “text to speech”.

De asemenea, Gabriel a dezvăluit povestea achiziției Readable de către Evernote. În anul 2009, Gabriel a lansat Readable – o extensie de browser care transformă articolele de pe website-uri și bloguri într-un text curat și ușor de citit. Anul trecut, Readable a fost achiziționat de Evernote, și tehnologia dezvoltată de Gabriel a constituit baza pentru Evernote Clearly.

„E greu să privești lumea și să găsești ceva care lipsește. Este mai ușor să observi ce anume din ceea ce faci este o experiență neplăcută, și să schimbi asta. Un bun exemplu este Gabriel Coarnă. Cititul online era o experiență neplăcută pentru el, și a creat o aplicație care să îl ajute.”, a spus Phil.

Evernote Meetup s-a desfășurat sub forma unei sesiuni de întrebari și răspunsuri, Paul Renaud fiind moderatorul evenimentului. Paul este Business Coach de top în domeniile marketingului și al strategiei, are peste 25 de ani experiență, și a ocupat diverse funcții de conducere în companii din 10 țări – inclusiv Connex (Vodafone) și Romtelecom în România.

Despre Evernote

Evaluată la 1 miliard de dolari, și desemnată “Compania anului” 2011 de către Inc. Magazine, Evernote are peste 40 de milioane de utilizatori în toată lumea. Familia de produse cuprinde: Skitch – comunică vizual, Evernote Food – amintete-ți fiecare masă delicioasă, Evernote Hello – amintete-ți fiecare persoană pe care o întâlnești, Evernote Clearly – citește mai bine online, Evernote Peek— transformă notițele în materiale de studiu, și Penultimate – caligrafie digitală.

Bucuresti, 08.11.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.