Aproape 100 de bucureșteni au donat sânge în weekendul trecut, în cadrul a două centre special amenajate de Mega Mall, alături de Centrul de Transfuzie Sanguină București și de Asociația React. Acțiunea a făcut parte din campania „Fii Mega-Salvator! Donează sânge!” și a avut drept scop creșterea rezervelor de sânge din Centrul de Transfuzie Sanguină București.
În total, 129 de persoane s-au înregistrat pe listele de donatori. Dintre acestea, în urma trierii, aproape 100 au fost considerate eligibile din punct de vedere medical și au donat împreună circa 44 de litri de sânge, cantitate ce poate fi folosită pentru aproximativ 243 de pacienți.
În cadrul campaniei, organizatorii au desfășurat și un studiu cu privire la caracteristicile și motivațiile donatorilor de sânge. Astfel, 72% dintre donatori au fost femei, iar 28% bărbați, majoritatea având vârsta cuprinsă între 24 și 40 de ani și studii superioare. Din totalul donatorilor, 45% au donat pentru prima dată în cadrul campaniei de la Mega Mall, 40% au fost donatori fideli, iar 15% mai donaseră o singură dată înainte de campania din weekend.
Deși 89% dintre respondenți consideră că este foarte important să doneze sânge, iar 93% sunt conștienți de faptul că românii donează mai rar decât media europeană, majoritatea de 60% susține că nu a donat până în prezent din cauza lipsei timpului. Din acest motiv, peste 80% spun că și-ar dori să se organizeze mai des campanii de donare de sânge în weekend sau chiar să existe caravane mobile, în cadrul cărora să li se ofere ocazia de a dona sânge la serviciu.
În ceea ce privește motivele pentru care bucureștenii donează sânge, pentru 85% contează să îi poată ajuta pe cei care au nevoie și doar 3% fac acest lucru pentru beneficiile materiale pe care le primesc, restul având alte motivații. Totodată, din totalul participanților la studiu, 43% spun că ei sau persoane apropiate lor au avut nevoie cel puțin o dată de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine.
Campania „Fii Mega-Salvator! Donează sânge!” s-a aflat la a doua ediție, iar doritorii au putut dona pe datele de 21 și 22 aprilie, între orele 09:00 și 13:00, fiind asistați de două echipe de cadre medicale ale Centrului de Transfuzie Sanguină București. Principalul punct de recoltare a fost situat la intrarea din Bulevardul Pantelimon, unde a fost amplasat un autobuz special compartimentat și dotat cu echipamente medicale, în timp ce al doilea punct de donare s-a aflat la nivelul -1 al centrului comercial. Pe lângă creșterea rezervelor de sânge, prin intermediul campaniei, organizatorii au dorit să atragă atenția asupra importanței donării, în condițiile în care spitalele se confruntă cu o cantitate de sânge insuficientă pentru transfuzii.
În Capitală, necesarul zilnic de sânge este de 450 de litri, însă, în fiecare zi, se donează doar un sfert din această cantitate, respectiv 112,5 litri. La o singură donare, este recoltată o cantitate de 450 ml de sânge care, în cazul donatorilor fideli, poate fi utilizată în preparate sangvine pentru 3 pacienți.
Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.