Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 200 de nevăzători au învăţat să acceseze resurse digitale cu ajutorul softului BatPro

Asociaţia Lions Club Arad anunţă încheierea proiectului naţional „BatPro – Calculator pentru nevăzători” prin care a dezvoltat un program de folosire a calculatorului pentru începători, adresat persoanelor cu deficienţe de vedere sau nevăzătoare. Până acum, peste 200 de persoane au învăţat datorită acestui soft, să folosească un calculator pentru a accesa informaţii diverse în mediul virtual.

Simplitatea lui pentru începători este dată de faptul că aceştia pot opera un calculator folosind doar 4 taste (sus, jos, stânga, dreapta). Cu ajutorul sintetizatorului integrat de redare vocală, ei pot accesa informaţiile care îi interesează de pe Internet. Beneficiarii pot începe să folosească calculatorul imediat ce descarcă softul, fără a fi nevoie să parcurgă un curs specializat. 
 
Ȋn total, softul BatPro a fost instalat pe 218 calculatoare recondiţionate cu sistem de operare Linux care au fost apoi donate direct beneficiarilor prin filialele Lions partenere din: Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Bucureşti, Arad, Sibiu, Constanţa, Bacău şi Târgu Mureş, cu suportul Asociaţiei Nevăzătorilor din România.
 
Proiectul „BatPro – Calculator pentru nevăzători” a fost finanţat cu suma de 211.650 lei de către Fundaţia Orange în cadrul concursului „Lumea prin culoare şi sunet”, ediţia 2015.
 
„Pentru a avea acces la Internet şi a utiliza un calculator, o persoană nevăzătoare trebuie să îşi instaleze numeroase softuri şi să cunoască numeroase comenzi diferite de tastură. De aceea, multe persoane cu deficienţe de vedere nu au putut folosi niciodată un calculator. Până la acest moment, softul BatPro a ajutat peste 200 de persoane să înveţe să utilizeze un calculator şi să aibă acces la resurse care până acum le erau inaccesibile. Proiectul a avut un impact puternic în comunitatea de nevăzători la nivel naţional şi avem cereri de donaţie din toată ţara. Estimăm că în următorii 5 ani, peste 500 de persoane vor putea avea acces la aceste resurse prin intermediul BatPro” a declarat Ladislau Boros, coordonatorul proiectului, membru Lions Club Arad.

„Softul BatPro mi-a schimbat viaţa. Folosesc în fiecare zi calculatorul pe care l-am primit. Am învăţat foarte repede utilizarea tastaturii şi acum pot accesa ziare pe Internet, posturi de radio, dar şi cărţile din bilblioteca audio care îmi fac viaţa mult mai frumoasă. Vă mulţumesc din suflet pentru această oportunitate” a declarat Izabela Juhasz, beneficiar al proiectului, membru al Asociaţiei Nevăzătorilor Arad.

 

„Lumea digitală este acum mult mai uşor de accesat pentru persoanele neiniţiate în utilizarea calculatorului. Cu ajutorul programului BatPro, cu doar patru taste orice nevăzător poate folosi un calculator. Fundaţia Orange va continua să deschidă lumea digitală pentru cât mai multe persoane dezavantajate prin proiectele pe care le finanţează” a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundaţia Orange.

Proiectul „BatPro – calculator pentru nevăzători” s-a finalizat pe data de 17 mai în cadrul unui eveniment la Bucureşti Cu această ocazie filiala LIONS Club Ateneum Bucureşti a donat un număr de treizeci şi cinci de calculatoare cu softul BatPro instalat, Asociaţiei Nevăzătorilor din Capitală.
 
Mai multe informaţii sunt disponibile pe website-ul: //www.batpro.org/. 

Despre Lions Club Arad

LC Arad este un club de serviciu cu 35 de membri înfiinţat în 1994. Toţi membrii clubului activează ca voluntari, nefiind retribuiţi. Azi, prin 45.410 de Cluburi Lions, cu aproximativ 1,4 milioane de membri în 206 de ţări din toată lumea, leii sunt implicaţi în proiecte importante în comunităţile locale. Motto-ul leilor din întreaga lume este – Noi servim.
În cei 20 ani, LC Arad a susţinut numeroase proiecte cu prioritate pentru nevăzători (Şcoala Specială de Nevăzători şi Asociaţia Nevăzătorilor din Arad) dar şi în alte domenii (sănătate, mediu, educaţie).   
Contact: Ladislau Boros – ladislau.boros@gmail.com

Despre LIONS Club București Atheneum

Lions Club Ateneum-Bucureşti este un club de voluntariat  înființat în anul 200. Are în componenţă un număr de 18 membri activi din tot spectrul profesional care, sub motto-ul general lionsitic „We Serve” (noi servim), dezvoltă proiecte în folosul comunității, cu precădere către probleme de sănătate (vedere, diabet, hemofilie) deopotrivă la copii şi adulti, dar şi către alte domenii (social-culturale, mediu). Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa accesaţi //www.lcatheneum.ro/.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.