Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Personaje celebre și îndrăgite, în ianuarie la Minimax: ursul panda Po și Familia Jetson

Kung Fu Panda - Ghearele destinului

Serialul „Kung Fu Panda – Ghearele destinului”, o producție DreamWorks nominalizată în 2019 la Annie Awards, debutează pe canalul Minimax sâmbătă, 10 ianuarie.

Cele 13 episoade a câte 24 de minute ale serialul animat cu arte marțiale vor fi difuzate pe post de luni până vineri, de la ora 17, și în weekend de la ora 19.30.

Protagonistul serialului este celebrul urs panda supraponderal Po, căruia i-au fost dedicate nu mai puțin de trei lungmetraje (în rol de voce – Jack Black) și care acum are propriul serial TV.

Dacă în filmele pentru marele ecran Po dovedea că entuziasmul, perseverența și curajul îl pot face un adevărat luptător Kung Fu, chiar în pofida datelor sale fizice, acum trebuie să demonstreze răbdare și alte calități pedagogice.

Kung Fu Panda - Ghearele destinului

Asta pentru că, în serial, patru tineri panda descoperă o peșteră secretă sub Panda Village și – pentru că absorb fără să vrea energia puternicilor luptători Kung Fu antici numiți „Cele patru constelații” – trebuie să împlinească destinul și să salveze lumea de o forță malefică. Între timp, Po se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum: să învețe această bandă de puști neascultători cum să își valorifice puterile.

Familia Jetson: filmul/Jetsons: The Movie (1990) are premiera pe 15 ianuarie. Este versiunea pentru marele ecran a serialului animat The Jetsons, despre aventurile unei şugubeţe familii din viitor. The Jetsons, fratele din viitor al familiei Flintstone, a apărut pe micile ecrane în 1962 şi primele 24 de episoade s-au bucurat de un succes suficient pentru ca seria să fie reluată ulterior.

Familia Jetson - filmul

Spre deosebire de Familia Flintstone, unde tehnologiile rudimentare sunt compensate de farmecul relaţiilor dintre Fred, Barney şi soţiile lor, în The Jetsons o mare parte din gaguri se bazează pe invenţii trăsnite, extratereştri, holograme şi capricii tehnologice care mai de care mai aiuritoare.

Subiectul filmului difuzat de Minimax este dezrădăcinarea celebrei familii, cum George Jetson este promovat și – implicit – obligat să se ocupe de o fabrică nouă pe o planetă îndepărtată.

Filmele de familie lansate la cinema revin în ianuarie pe micile ecrane Minimax, sâmbăta, de la ora 20.30. iar binecunoscutele seriale ale postului continuă luna aceasta cu episoade în premieră.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.