Nastratin Hogea este un personaj faimos. Există și expresii cu numele lui. Așa se face că s-ar putea să cunoașteți numele, dar să nu știți foarte multe despre el. Nastratin a fost un învățător și un cleric. Știind carte, într-o perioadă în care nu toți aveau acces la învățătură, sau nu toți învățau, și fiind inteligent, el oferea tot felul de sfaturi. Așa că Nastratin Hogea a juns faimos, eroul a sute de povestiri cu tâlc, atemporale, unele exemple bune și astăzi pentru mulți.
Editura Herald readuce în atenția cititorilor „Peripețiile lui Nastratin Hogea” – o culegere de povestiri „culese, traduse și interpretate din folclorul iranian.”. „Nastratin Hogea este un personaj satiric prezent în cultura populară din Balcani până în China, din Caucaz până în Arabia. Se apreciază că a trăit aproximativ în secolul al XIII-lea, în timpul dinastiei Selgiucizilor, în Orientul Mijlociu. Mai multe popoare din acest vast teritoriu geografic își atribuie paternitatea acestui personaj; în multe țări se găsesc morminte în care se presupune că este îngropat Nastratin Hogea și unde se fac periodic pelerinaje și se organizeaza evenimente comemorative”.
Într-adevăr, se spune că, fiind atât de faimos, povestirilor inițiale li s-au adăugat multe altele în timp, iar în prezent este greu de spus care sunt cele originale și care cele adăugate ulterior.
Povestirile au farmecul lor. Sunt scurte, pline de învățăminte și acoperă subiecte variate. Nastratin „joacă” diverse roluri: ba este sărac, ba bogat, ba școlit, ba nepriceput, ba se poartă urât, ba le dă altora sfaturi și așa mai departe.
„Într-o zi, Nastratin Hogea a intrat într-un magazin de halva, a înghițit în sec de poftă și l-a întrebat pe vânzător:
– Dacă cineva mănâncă halva și nu are bani să plătească, ce faceți?
Bărbatul i-a răspuns:
– Îl arunc în stradă cu un șut în fund.
Nastratin a luat o bucată de halva, a mâncat-o, s-a întors cu spatele spre vânzător și i-a spus:
– Vă rog să-mi socotiți bucata de halva.”
„Într-o seară, Nastratin Hogea a citit într-o carte că a avea barba lungă și capul mic este dovada prostiei omului. S-a dus repede în fața oglinzii și s-a studiat cu grijă. Când a văzut că are capul mic și barba lungă, și-a spus: „E limpede că sunt prost și trebuie să fac ceva să schimb asta!”
A mers apoi la lumânare și, la flacăra ei, a început să-și ardă barba, dar i s-au aprins barba și părul și și-a pârlit fața. După ce i-a mai trecut arsura, a luat din nou acea carte și a scris pe marginea paginii: „Este corect, am dovedit-o chiar eu!”.”
„Peripețiile lui Nastratin Hogea” este o carte citită cu plăcere de multe generații și care merită să fie permanent descoperită de noi oameni.
