Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

PepsiCo își propune să folosească la nivel global energie electrică provenită 100% din surse regenerabile

PepsiCo logo

Liderul pieței de alimente și băuturi răcoritoare se alătură inițiativei RE100 cu ambiția de a utiliza la nivel global electricitate în proporție de 100% din surse regenerabile. Termenul pentru operațiunile directe este 2030 iar pentru întreaga franciză și terți, 2040

PepsiCo Inc. (NASDAQ:PEP) vizează trecerea la energia electrică produsă din surse regenerabile în proporție de 100% pentru toate operațiunile deținute și controlate de companie la nivel global. Termenul pentru întreaga companie și operațiunile controlate direct este 2030, iar pentru operațiunile terților, 2040. Având în vedere dimensiunea afacerilor PepsiCo la nivel global, 2,5 milioane de tone metrice de emisii de gaze cu efect de seră (GES) ar putea dispărea până în 2040 odată cu această tranziție, echivalentul dispariției de pe drumurile publice a jumătate de million de mașini într-un an.

Acest anunț are la bază eforturile globale ale companiei de a crește utilizarea surselor regenerabile de energie și trecerea anunțată la începutul acestui an la energia electrică din surse regenerabile în SUA, cea mai mare piață pe care activează compania.

„Având în vedere că efectele devastatoare ale schimbărilor climatice sunt resimțite în întreaga lume și că industria alimentară este supusă unorpresiuni semnificative la nivel global, este necesar să acționăm rapid”, a spus Jim Andrew, Chief Sustainability Officer, PepsiCo. „Știm cât de mare este responsabilitatea care vine odată cu dimensiunea și amploarea afacerilor noastre, așa că trecerea operațiunilor globale ale PepsiCo la utilizarea energiei electrice în proporție de 100% din surse regenerabile este pasul corect și cu un impact semnificativ în procesul nostru de implementare a proiectelor de sustenabilitate”.

PepsiCo logo

La începutul acestui an, PepsiCo a semnat Business Ambition pentru angajamentul 1,5°C, alăturându-se altor companii de top și acceptând provocarea de a stabili obiective științifice de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu limitarea încălzirii globale la 1,5°C, dezvoltând în același timp o strategie pe termen lung pentru realizarea de emisii nete zero până în 2050. Compania a făcut progrese semnificative în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe întregul său lanț valoric – de la colaborarea cu fermierii pentru implementarea practicilor eficiente din punct de vedere al emisiilor de carbon, prin Programul global de agricultură durabilă, până la operarea uneia dintre cele mai mari flote electrice din America de Nord.

În prezent, PepsiCo achiziționează energie electrică regenerabilă în 18 țări, dintre care nouă folosesc deja în proporție de 100% energie electrică din surse regenerabile. Odată cu trecerea din acest an la utilizarea acestui tip de energie în SUA, PepsiCo devine capabil să-și furnizeze până la sfârșitul anului 2020, 56% din necesarul de electricitate prin surse regenerabile la nivel global.

Odată cu acest anunț, PepsiCo se alătură RE100, o inițiativă condusă de Climate Group în parteneriat cu CDP (Carbon Disclosure Project), care reunește cele mai influente companii ale lumii care și-au asumat tranziția la energie electrică în proporție de 100% din surse regenerabile.

„Prin utilizarea energiei electrice din surse regenerabile în realizarea operațiunilor sale globale, PepsiCo susține odată în plus angajamentul puternic pe care și l-a asumat în ceea ce privește combaterea efectelor schimbărilor climatice, argumentând în favoarea energiei regenerabile în afaceri”, a declarat Sam Kimmins, șeful RE100. „Investind în dezvoltarea de noi parcuri solare și eoliene din întreaga lume pentru a-și atinge obiectivul, PepsiCo aduce o contribuție cu adevărat tangibilă la accelerarea tranziției către energia curată”.

Pentru tranziția către energie electrică din surse regenerabile la nivel global, PepsiCo va apela la un portofoliu diversificat de soluții, inclusiv contracte de achiziție de energie care vor sprijini dezvoltarea de noi proiecte, cum ar fi fermele solare și eoliene din întreaga lume, precum și prin achiziția certificatelor de energie, care vor permite tranziția pe termen scurt către surse regenerabile în multe zone geografice. Compania va continua, de asemenea, să își extindă lista proiectelor eoliene și solare în fabricile sale din întreaga lume. La începutul acestui an, pe acoperișul sediului central al PepsiCo din Purchase, New York au fost instalate panouri de energie solară.

„Schimbările climatice nu așteptă, așa că trebuie să răspundem rapid provocării pe care ne-o lansează. Afacerile noastre din nouă țări europene folosesc deja electricitate în proporție de 100% din surse regenerabile. PepsiCo Europa va urma calea pentru respectarea angajamentului global al companiei de a ajunge la utilizarea acestui tip de energie. Vom atinge acest obiectiv până în 2022 în toată Europa”, a spus Silviu Popovici, CEO PepsiCo Europa.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.