- Angajamentul de a reduce nivelul mediu de zaharuri adăugate din portofoliul său de băuturi cu 25%, până în 2025 și cu 50%, până în 2030
- Creșterea portofoliului său de snackuri cu eticheta Nutri-Score B, de peste 10 ori, până în 2025, urmând să ajungă la un portofoliu de 1 miliard de dolari1, până în 2030.
PepsiCo Europa anunță planul său ambițios de a crea un portofoliu de alimente și băuturi cu un profil nutrițional îmbunătățit în statele membre ale Uniunii Europene. Planul implică o serie de promisiuni care se bazează pe un ghid nutrițional riguros, bazat pe date științifice.
Această promisiune voluntară va fi trimisă către Comisia Europeană ca parte a Codului său de Conduită pentru Afaceri Responsabile și Practici de Marketing. Obiectivele pornesc de la progresul pe care PepsiCo l-a avut deja, la nivel global, în ultimul deceniu în a reduce zahărul adăugat în băuturi și sodiul și grăsimile saturate în alimente, introducerea de porții mai mici și crearea de alternative ale brandurilor existente, cu un profil nutrițional îmbunătățit, precum Pepsi MAX, 7UP Free și Lay’s Rumeniți în Cuptor.
Pentru portofoliul său de băuturi din Europa, care include Pepsi-Cola, Lipton Ice Tea și 7UP, PepsiCo și-a propus să reducă cu 25% nivelul mediu de zaharuri adăugate, pentru toată gama de băuturi răcoritoare, până în 2025 și cu 50%, până în 20302. În Europa, PepsiCo a creat deja un portofoliu solid de băuturi fără zahăr, care include Pepsi MAX și 7UP Free.
Reducerea zahărului are, de asemenea, un impact pozitiv asupra mediului. Compania estimează că, în medie, emisiile de gaze cu efect de seră ale unui litru de Pepsi sunt cu până la 40% mai mici atunci când se trece de la producția rețetei cu zahăr la cea fără zahăr.
PepsiCo și-a propus, de asemenea, să continue acest demers prin diversificarea portofoliului de snackuri, pentru a include opțiuni mai sănătoase, pornind de la succesul înregistrat cu introducerea băuturilor fără zahăr. Compania își propune să crească vânzările snackurilor cu rating B sau îmbunătățirea acestora pe baza sistemului de etichetare Nutri-Score3, utilizat la scară largă, cu mai mult de 10 ori până în 2025. Aceasta va face ca snackurile echilibrate nutrițional să fie categoria cu cea mai mare creștere din industria alimentară, din următorii patru ani, cu posibilitatea de a crește la 1 miliard de dolari până în 2030.
Noile obiective vor fi atinse prin transformarea produselor existente, extinderea brandurilor actuale, inclusiv Lay’s Rumeniți în Cuptor, pe mai multe piețe și introducerea de noi game de snackuri, precum PopWorks, noua gamă de snackuri din porumb crocant.
Portofoliul de cereale PepsiCo, care include Quaker Oates, oferă deja o gamă largă de produse nutritive consumatorilor din UE, cu 70% din produs4 fiind etichetat cu Nutri-Score A sau B.
Silviu Popovici, Chief Executive Officer, PepsiCo Europe spune: „Consumatorii vor branduri mai sănătoase și sustenabile și, mai ales, vor produse care au un gust foarte bun. În ultimul deceniu, am transformat și lansat produse noi, pentru a le oferi mai multe opțiuni consumatorilor. Drept rezultat, astăzi, în Europa, aproximativ 1 din 3 băuturi vândute de noi este fără zahăr și considerăm că această tendință va continua să crească. Prin această promisiune, putem să folosim experiența dobândită cu reducerea zahărului, pentru a accelera trecerea către un portofoliu de snackuri mai echilibrat.”
PepsiCo înțelege că este esențial să își vândă produsele într-un mod responsabil. Compania s-a aliniat promisiunilor anunțate de Asociația Europeană pentru Băuturile Răcoritoare și Federația Internațională a Agențiilor de Publicitate legate de excluderea publicității și a campaniilor de marketing dedicate copiilor sub 13 ani. Încă din 2016, PepsiCo nu a mai făcut reclamă băuturilor sale răcoritoare copiilor sub 12 ani și a aplicat criterii bazate pe știință pentru a stabili căror produse le poate face reclamă copiilor sub 12 ani.
Acest plan nou face parte din angajamentul PepsiCo de a crea un sistem alimentar mai sustenabil și de a susține ambițiosul plan Green Deal al Uniunii Europene. La finalul anului 2020, compania și-a anunțat planurile de a reduce utilizarea plasticului virgin prin trecerea la sticle din plastic 100% reciclat pentru brandul Pepsi, pe 9 piețe din UE, până în 2022.
PepsiCo și-a intensificat obiectivele legate de schimbările climatice, propunându-și zero emisii până în 2040 și reducerea cu 40% a emisiilor de gaze de seră până în 2030, extinzând practicile de agricultură regenerabilă, în același timp, pentru întreaga sa amprentă de carbon, ceea ce va duce la reducerea a 3 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, până în 2030.
1. Calculat la prețul de vânzare din retail
2. În comparație cu referința anului 2019
3. Nutri-Score e un sistem de etichetare nutrițională care evaluează calitatea nutrițională totală a alimentelor pe baza unei scale colorate în 5 culori, care variază de la A la E.