Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pepsi a dat startul verii retro-cool prin Pepsi Retro Studio

Pepsi Vintage Summer 2020 poster Bottles Bottles

DDB România, în parteneriat cu agențiile OMD și Kubis, semnează cea mai nouă campanie Pepsi – Pepsi Retro Studio – cu focus pe o parte a ADN-ului de brand: celebrarea culturii pop și încurajarea individualității.

De altfel, brandul Pepsi a fost promotorul multor momente cheie în istoria entertainment-ului de-a lungul generațiilor, iar legătura cu industria muzicală este una de necontestat – parteneriatele legendare cu pop icons și sprijinul oferit artiștilor up-and-coming au adus brandul în mijlocul comunităților de oameni care iubesc distracția.

Într-o perioadă în care petrecerile și adunările cu prietenii sunt imposibile, DDB România a avut oportunitatea să apese din nou play. Și rewind. Alături de partenerii săi în această campanie au găsit soluția ideală pentru a aduce oamenii din nou împreună: au mutat party-ul online, unde chiar și în lumina distanțării fizice, energia live, în real-time, rămâne intactă. Așa a început Pepsi Summer 2020.

Sufletul campaniei este Pepsi Retro Studio, o platformă cool care găzduiește momentele fun de ieri și de azi, cu mult Pepsi rece și hituri clasice românești, reinterpretate exclusiv pentru Pepsi de cei mai tari artiști ai momentului.

Pepsi Vintage Summer 2020 poster Bottles Bottles

Petrecerea de vară a început cu reinterpretarea lui Smiley a melodiei celor de la Timpuri Noi – Adeline, a continuat cu Feli și Amintirile celor de a 3rei Sud-Est, iar al treilea artist invitat este Mira, cu remake-ul ei surprinzător al faimoasei Dragostea din tei.

Startul se dă la Virgin Radio, iar atmosfera este întreținută de Andrei Niculae, care nu se sfiește să ia artiștii care îi trec pragul la întrebări și să le ofere ascultătorilor access all areas la o petrecere cu noi piese vechi pe canalul de YouTube si pagina de Facebook Pepsi Romania. Și care, în plus, au fost transformate și în videoclipuri pentru cei cinci artiști care au participat.

Pepsi Vintage Summer 2020 poster Doodle Doodle

“Premisa campaniei izvorăște din tradiția comunicării Pepsi în România; construită pe deja clasicul „și ieri, și azi”. Si nu e vorba doar despre legendarul gust Pepsi, prezent în România încă din 1966, ci și despre gusturile muzicale, artistice, de fashion sau umor ale tuturor generațiilor. Cei tineri, la fel ca și părinții lor odată, dansează pe piese fâșnețe, râd la glume bune, poartă haine extravagante, se joacă cu prietenii – ce-i drept, ieri la masa din sufragerie, azi pe consolă” a declarat Iuliana Dragomir, Senior Brand Manager Pepsi.

Deși rezultatul pare ușor de atins, insight-urile din spatele proiectului îl înregistrează drept provocare. Dar o provocare de nerefuzat, sub deviza play at work. “Filmări pe bloc, pe stradă, drifturi, să înveți în real-time pe cineva să meargă pe role, să apreciezi corect măsurile unei compoziţii muzicale, să faci analize de target și lifestyle ca să estimezi dacă va prinde sau nu un anume beat – au fost experienţe noi care ne-au împins să ieșim din zona de confort și să explorăm teritoriul showbiz-ului și cum funcţionează el. Asta ne motivează. Să ai acea capacitate de a gândi on the spot ideile salvatoare, ideile acelea pe care le ții minte și pe seama cărora te amuzi cu colegii. Ce campanie merge blană de la început până la final? Dacă nu întâmpini dificultăți pe parcurs, care mai e provocarea?” povestește Ștefan Vasilachi, Creative Director DDB România.

Pepsi Vintage Summer 2020 poster Motorbike Motorbike

„Când am primit propunerile cu piesele care urmau să fie reinterpretate, am fost la fel de surprinși cum veți fi și voi când veți auzi pentru prima oară piesele. Pe parcurs, însă, am descoperit și noi povestea pe care o are fiecare artist cu piesa pe care a ales-o. La noi în agenție timp de săptămâni bune lumea a fredonat Adeline, Amintirile și celelalte piese pe care le veți auzi cu toții în curând”, spune Răzvan Meiroșu, Media Director OMD România.

Descoperă și tu vibe-ul retro-cool de vară cu primele 3 episoade din Pepsi Retro Studio și nu rata videoclipurile artistilor – pe care oricum probabil că le-ai văzut deja în Trending.

Stay tuned pe platformele Pepsi Romania, there is more to come and enjoy.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.