Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pentru relansarea ziarului Adevărul, Propaganda s-a transformat din agenție în redacție

Adevarul KV

Din 4 septembrie, ziarul Adevărul a revenit la formatul mare. Odată cu „lifting-ul”, publicația a trecut și printr-un refresh de poziționare. Ziarul le propune cititorilor un “nou unghi de abordare” – susținut prin mai mult spațiu acordat opiniilor – și un format care acoperă o actualitate jurnalistică mai variată. De comunicarea repoziționării și de “luarea în proporții” s-a ocupat agenția Propaganda.

Campania „Un nou unghi” definește schimbarea de format în raport cu valorile jurnalismului de calitate.

“Stau cu nasul în telefon vreo patru ore pe zi. La fel ca toată lumea, scrolez, clichez, n-am mai mirosit cerneala de ziar de ani de zile. Înainte să ne apucăm de lucru, am propus o cură de “print press” ca să înțelegem un pic contextul. N-a durat prea mult. Nu ai motive să-ți pară rău că stai lipit de telefon. O mare parte din presa scrisă arată că un print din imgur și site-uri de soft porn. Cu știri scrise ca niște postări de semidocți, cu vagi urme de jurnalism și mult junk local.

Adevarul KV

În situația asta, Adevărul s-a așezat de-a curmezișul. Își propune să fie o publicație scrisă de jurnaliști. Și, deși are o poziție excelentă în digital, în loc să “bifeze” o prezență în print, și-a mărit formatul. Nu e un brief cu care te întâlnești frecvent. Cred că noi l-am prins pe ultimul.

Dar statement-ul de brand nu stă în extensia de centimetri pătrați. Este un statement de aderare la un tip de jurnalism care la noi este practicat mai rar spre deloc. Este o asociere cu un fel mai angajat de a face presă. Cu alte cuvinte, Adevărul se mută dintr-o redacție într-un bastion al jurnalismului de calitate. Iar cine îl cumpără după redesign susține și o etică de a face jurnalism, nu plătește doar pentru opt pagini și-un supliment”, spune Cornel Gologan, directorul de creație de la Propaganda.

Lazăr, Gologan și Ivașcu la un “paper sharing”.

Din campanie fac parte trei execuții pentru TV, o serie de patru print-uri, un spot radio și o legaturică de ad-uri pentru social și online.

Alexandru Lazăr – art director-ul campaniei – a ilustrat ad-urile și a scris animațiile făcute cu DSG. Despre lucrul în sine pe Adevărul spune că “a semănat cu munca într-o redacție. Gologan a scris o pagină de titluri, eu am făcut ilustrație editorială. N-am avut mari debate-uri pe tema asta, ni s-a părut firesc să lucrăm așa, să avem niște ad-uri ca niște micro știri. Care punctează câteva dintre beneficiile formatului mărit. Să clamăm “jurnalismul de calitate” ar fi fost ușor patetic, indiferent sub ce concept l-am fi redat. Ambiția jurnaliștilor de la Adevărul se subînțelege. Layout-urile pentru Adevărul se vor făcute cap coadă “în stilou”. Mi s-a părut important să ieșim cu o campanie cu feel de ziar, care se decupează ușor când o vezi în digital. Pe video, de la mine au plecat cadrele, DSG le-a trecut “pe curat” și le-a animat.”

Din partea clientului, campania a fost gestionată de Steluța Zamfir – Marketing Manager, Monica Gaia – Brand Manager și Dan Marinescu – Redactor-șef.

Echipa Propaganda responsabilă cu unghiul și formatul a fost formată din: Cornel Gologan – Creative Director, Copywriter, Alexandru Lazăr – Senior Art Director, Alexandru Tofan – Art Director, Andrei Dragotă – Copywriter, Bogdan Ivașcu – Group Account Director, Irina Constantin – Account Executive, Corina Anghel – Strategic Planning Director, Marcela Moldovan – A/V Producer

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.