Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pe muzică de Oscar: compozitorul Philip Glass, invitat la Garantat 100%

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

O nouă ediţie eveniment la Garantat 100%: unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani, nominalizat la Oscar şi cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum The Hours, The Truman Show, Notes on a Scandal, este invitatul lui Cătălin Ştefănescu duminică seară. Ediţia Garantat 100% cu Philip Glass se vede pe 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Ediţia de duminică este una în care invitatul face confesiuni, dar ne face şi să simţim atmosfera din America anilor ‘50-‘60-‘70. „Povestim la Garantat 100% despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

Poate unul dintre cele mai frumoase momente din emisiune este cel în care Philip Glass face câte un portret într-o frază pentru fiecare dintre personalităţile cu care a lucrat de-a lungul timpului: poetul Allen Ginsberg, legendarul David Bowie, muzicianul, compozitorul, interpretul şi artistul vizual Brian Eno, compozitorul şi interpretul Lou Reed, artista avangardistă şi regizor de film Laurie Anderson, interpretul şi compozitorul Leonard Cohen, regizorul şi actorul Woody Allen, artista şi una dintre iniţiatoarele mişcării punk-rock din New York, Patty Smith, solistul şi co-fondatorul Rolling Stones, Mick Jagger.

Philip Glass este unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Einstein on the Beach sau The Voyage. În 1997, coloana sonoră compusă de Philip Glass pentru filmul Kundun, de Martin Scorsese, a fost nominalizată la Premiile Oscar. Alte două nominalizări au urmat pentru coloanele sonore ale filmelor The Hours/Orele (2002), cu Nicole Kidman în rolul principal şi Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal (2006) de Richard Eyre, cu Cate Blanchett şi Judi Dench. De-a lungul anilor, Philip Glass a colaborat cu unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, de la scriitoarea Doris Lessing, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, la regizorul de teatru Robert Wilson sau Woody Allen. Philip Glass a fost distins cu un Glob de Aur pentru coloana sonoră a The Truman Show, cu Jim Carrey în rolul principal şi cu un Premiu BAFTA pentru coloana sonoră a filmului The Hours.

După actorul Tim Robbins şi scriitorul, jurnalistul şi analistul american Robert D. Kaplan, la Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu aduce, într-o ediţie eveniment, o altă mare personalitate a lumii: compozitorul Philip Glass. Duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.