free download 78 travel guides written by experts

Pe 9 Martie, Mircea Albulescu si Ileana Stana Ionescu

vă oferă cele mai frumoase “Scrisori de Dragoste”

Mircea Albulescu şi Ileana Stana Ionescu, doi dintre actorii impresionanţi ai teatrului românesc împreună cu Agenţia Vreau Bilet, vă invită pe data de 9 Martie, la Palatul Naţional al Copiilor începând cu orele 19:30 , să fiţi martorii unei  reprezentaţii speciale a piesei “Scrisori de Dragoste” de A.R. Gurney, în regia lui Mircea Cornişteanu. 

„Scrisori de dragoste”, este o incântatoare comedie romantică despre povestea de o viaţă a două personaje aflate în căutarea fericirii. Andrew Makepeace Ladd al Treilea şi Melissa Gardner care deşi au familii separate reuşesc să guste din aroma fericirii supreme prin intermediul unei legături amoroase menţinută prin scrisori. Este o poveste obişnuită pe care, cei mai mulţi oameni au trăit-o, însă este cu atât mai frumoasă cu cât aceasta dezvăluie delicateţea firească a sufletului unui om. Dialogul purtat prin intermediul scrisorilor înduioşează spectatorul care aproape nici nu mai observă că este un dialog simplu, banal, firesc, că lucrurile pe care şi le spun Melissa şi Andrew şi le spun toţi oamenii, la un moment dat din viaţa lor.

“Este o piesă de teatru pe care nu trebuie să o rataţi. Veţi plânge de bucurie şi veţi râde de tristeţe” – actorul Mircea Albulescu.

De altfel,  Ileana Stana Ionescu mărturiseşte că adoră să joace rolul Melissei, şi spune că este rolul său preferat, pentru că i-a dat numeroase posibilităţi de interpretare. Cu această piesă a colindat lumea, şi pretutindeni unde a fost a avut un mare succes.

Aşadar, pe 9 Martie , nu rataţi ocazia de a dărui cel mai frumos cadou doamnelor sau domnişoarelor, o invitaţie la una dintre cele mai cuceritoare piese de teatru – “Scrisori de Dragoste”.

Biletele sunt disponibile la preţuri accesibile în punctele de vânzare ale Agenţiei VreauBilet din Unirea Shopping Center etj.2, Pasajul Universităţii – Trident Touring,  Băneasa Shopping City – Carrefour Feeria,  la Palatul Naţional al Copiilor  şi online prin www.vreaubilet.ro

Preţul unui bilet variază în funcţie de categoria de loc, după cum urmează:
Cat. I – 40 Ron şi Cat II – 30 Ron.

Bucuresti, 05.02.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *