Baby Boom Show 2022
Shadow

Patru lecturi esențiale de la Lifestyle Publishing

Personalități recunoscute la nivel mondial sunt fie autori, fie personaje în volumele publicate în colecțiile Editurii Lifestyle Publishing House, parte a Grupului Editorial Trei. De la liderul spiritual Dalai Lama la neurochirurgi, psihiatri, amirali în armata Statelor Unite sau vedete de televiziune, toți vor să ne ajute să depășim momentele dificile din viață. Parcursul lor în viață și experiența profesională pot fi revelatoare pentru cititori.

Astfel, William H. McRaven, autorul bestesellerului internațional Fă-ți patul, revine cu volumul Codul eroului – un omagiul vibrant adus eroilor reali, de zi cu zi, pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor, de pe câmpul de luptă până la spitale și campusuri universitare, care contribuie la salvarea lumii. Celebra Oprah Winfrey, de această dată alături de doctorul psihiatrul Bruce D. Perry, ne vorbește în volumul Ce s-a întâmplat cu tine? despre traumă, reziliență și vindecare. Vom descoperi că drumul până pe platourile de filmare și în fața milioanelor de telespectatori a fost pavat cu multă suferință. Alexander Norman, colaborator apropiat a lui Dalai Lama de peste 30 de ani, ne oferă un tablou complet al gândirii acestuia și viziunea sa despre lume în cartea Dalai Lama: O viață extraordinară. Pe parcursul întregii noastre vieți, căutăm modalități de a ne menține mintea ageră și productivă. Neurochirurgul Sanjay Gupta ne dezvăluie, în volumul Rămâi ager, opinii ale oamenilor de știință din toată lumea, ale căror cercetări revoluționare te pot ajuta să intensifici și să protejezi funcționarea creierului, pentru a-ți păstra sănătatea cognitivă la orice vârstă.

Codul eroului de William H. McRaven
Traducere din limba engleză de George Chiriță

Bestseller New York Times

Codul eroului nu este un cifru, un puzzle sau un mesaj secret care trebuie descifrat. Este un cod de conduită, alcătuit din lecții despre virtuțile ce pot deveni temelia caracterului nostru, pe măsură ce ne construim o viață demnă, de onoare și respect.

banner Patru lecturi esentiale de la Lifestyle Publishing
În copilăria sa petrecută în Texas, Bill McRaven visa să fie supererou. Își dorea să-și pună pe spate o pelerină și să-și folosească superputerile pentru a salva Pământul de distrugere. Dar acel băiețel a crescut și a început să călătorească prin lume, întâlnind eroi peste tot – și niciunul dintre ei nu avea superputeri. Niciunul nu purta pelerină sau glugă. Dar cu toții aveau calități care le dădeau puterea să-i ajute pe alții, să facă lucruri importante, să salveze lumea: curaj – atât fizic, cât și moral; spirit de sacrificiu, simțul datoriei, integritate, capacitatea de a ierta.

“Autorul reușește să demonstreze faptul că, pentru a se comporta excepțional, oamenii nu trebuie să se afle în circumstanțe excepționale. O carte profundă și însuflețitoare.” — Kirkus Reviews

„Această carte este despre eroi și despre virtuțile lor… Pentru unii, să trăiască conform Codului eroului este ceva firesc. Dar cei mai mulți dintre noi trebuie să învățăm cum să scoatem la lumină aceste calități. Trebuie să le identificăm în viețile altora și să încercăm să le oglindim în noi înșine.” — William H. McRaven

Ce s-a întâmplat cu tine? de Oprah Winfrey și dr. Bruce Perry
Traducere din limba engleză de Roxana Baciu

Bestseller New York Times

„Un ghid onest pentru exorcizarea traumei mentale.” — Kirkus Reviews

Primele noastre experiențe ne modelează viața, iar Ce s-a întâmplat cu tine? oferă revelații științifice și emoționale despre tiparele comportamentale pe care mulți dintre noi se străduie să le înțeleagă. Într-un dialog cu note personale, Oprah Winfrey și dr. Bruce Perry, cunoscut psihiatru specializat în tratarea traumelor, propun o nouă abordare, prin schimbarea întrebării Ce-i în neregulă cu tine? cu Ce s-a întâmplat cu tine?.

Oprah Winfrey povestește întâmplări din trecutul ei, explicând, prin prisma experienței, vulnerabilitatea rezultată din traumele suferite în copilărie. Autorii se concentrează asupra înțelegerii oamenilor, a comportamentelor și a noastră înșine. Este o schimbare subtilă, dar profundă a modului cum abordăm trauma, care ne va permite să ne înțelegem trecutul și să ne eliberăm astfel calea către viitor.

„Oprah și dr. Perry fac un salt în adâncuri, pentru a ne alimenta înțelegerea, bazându-se pe cele mai recente cercetări.” — medium.com

“Din această perspectivă ne putem construi un nou simț al valorii personale și, nu în ultimul rând, ne putem recalibra reacțiile la circumstanțe, situații, relații. Este, cu alte cuvinte, cheia pentru a ne reconfigura propriile vieți.” — Oprah Winfrey

Dalai Lama: O viață extraordinară de Alexander Norman
Traducere din limba engleză de Ruxandra Chiriță

O poveste șocantă, dar și o sursă de inspirație — prima biografie oficială a lui Dalai Lama scrisă de un cunoscut erudit tibetan. Cartea redă odiseea uluitoare a lui Dalai Lama: pornind dintr-un sat izolat din Tibet, a ajuns în postura de lider spiritual și politic al uneia dintre cele mai profunde și complexe tradiții culturale din lume. Autorul arată că, pe lângă extraordinarele abilități politice ale lui Dalai Lama, surprinzătoare sunt și practicile sale spirituale, cu rădăcini în magie, viziune și profeție — multe dezvăluite pentru prima dată în acest volum.

„Impresionantă prin claritate, această biografie este cea mai detaliată și exactă de până acum (…) și se încheie cu o previziune pătrunzătoare a moștenirii celui de-al 14-lea Dalai Lama, precum și o evaluare lucidă a provocărilor cu care se va confrunta succesorul său.” — New York Times Book Review

„Norman îi face un portret bine documentat acestui personaj respectat în întreaga lume pentru bucuria, generozitatea și compasiunea sa; (…) o privire cuprinzătoare asupra lui Dalai Lama și a lumii sale tumultuoase.” — Kirkus Review

Alexander Norman l-a cunoscut pe Dalai Lama cu 30 de ani în urmă. De atunci, a colaborat cu liderul tibetan pentru scrierea mai multor cărți, inclusiv a autobiografiei Libertate în exil, și este și autorul unei apreciate istorii a liderilor spirituali tibetani. A scris și discursuri pentru Dalai Lama și este președintele asociației de caritate Help Tibet, cu sediul la Londra.

Rămâi ager. Pentru o minte mai bună la orice vârstă de Dr. Sanjay Gupta
Traducere din limba engleză de George Chiriță

Rămâi ager discreditează miturile despre înaintarea în vârstă și deteriorarea cognitivă, explorează dacă există „cel mai bun” regim alimentar și de exerciții fizice pentru creier și explică dacă este mai sănătos să joci jocuri video, care îți testează memoria și viteza de procesare, sau să te angajezi în interacțiuni sociale mai intense. Descoperă ce putem învăța de la persoanele cu un „supercreier” care, la 80 sau 90 de ani, nu dau semne că vor să reducă viteza, precum și dacă medicamentele, suplimentele și vitaminele aduc beneficii.

Dr. Gupta abordează și afecțiunile neurologice, în mod special boala Alzheimer, și răspunde tuturor întrebărilor referitoare la semnele și simptomele acesteia, învățându-ne cum ne putem menține sănătatea în timp ce îngrijim un partener cu deteriorare cognitivă. De asemenea, ne oferă un program personalizat de 12 săptămâni, care prezintă strategii practice de fortificare a creierului în fiecare zi.

„Există o graniță, dincolo de care putem îmbunătăți semnificativ viața omului, iar Rămâi ager este un manual introductiv foarte util pentru oricine dorește o mai bună înțelegere a funcționării creierului și a modului în care să păstreze această funcționare optimă.” — Bill Gates, Co-Președinte, Bill & Melinda Gates Foundation

„Sanjay Gupta meșteșugește în mod strălucit un plan foarte accesibil, pe care putem să îl urmăm cu toții. Mă simt deja mai ager.” — Mehmet Oz, MD, Realizator, The Dr. Oz Show

Leave a Reply

Your email address will not be published.