Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Patru dintre favoritele la podiumul Ligii Florilor joacă în direct la TVR 1 şi TVR 2

handbal feminin, etapa 7, Liga Florilor

Două meciuri tari de handbal din Liga Florilor Mol se văd pe 13 ianuarie în direct la TVR 1 şi TVR 2: Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 16.00) şi derby-ul CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare (ora 18.30).

Handbalul feminin începe în forţă noul an, cu două meciuri tari în Liga Florilor Mol, partide ce opun patru dintre favoritele la podium: CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, SCM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Buzău. 2021 începe însă cu o veste nu tocmai bună: nou promovata Crişul Chişineu-Criş s-a retras din motive financiare din prima ligă şi toate rezultatele echipei din judeţul Arad au fost anulate, bulversând întrecerea internă.

Primul meci din runda a 7-a a Ligii Florilor, programat la TVR 2 miercuri, pe 13 ianuarie, de la ora 16.00, aduce faţă în faţă două mari rivale: Gloria Buzău şi SCM Râmnicu Vâlcea, formaţii aflate la egalitate de puncte şi clasate pe locurile 4, respectiv 6. „Vâlcencele au moralul afectat, după înfrângerea drastică din Liga Campionilor, în faţa campioanei Europei – Gyor, scor final 28-37. Pierderea jucătoarei cu cele mai multe goluri marcate ale echipei din campionatul intern, daneza Ann Grette Norgaard, care şi-a reziliat contractul cu SCM, lasă un gol mare pe flancul stâng al ofensivei oltencelor. De partea opusă, buzoiencele speră să dea lovitura în faţa ultimei campioane a României, bazându-se pe primele două marcatoare ale sezonului trecut în competiţia internă: Ada Moldovan şi Ana Maria Iuganu”, ne pune în temă jurnalistul TVR Dragoş Cojocaru, cel care va comenta partidele alături de Dragoş Bocanaciu.

handbal feminin, etapa 7, Liga Florilor

Derby-ul etapei este însă miercuri, în direct la TVR 1, începând cu ora 18.30 şi opune singurele echipe neînvinse din Liga Florilor Mol: CSM Bucureşti şi Minaur Baia Mare. În prezent, echipa maramureşeană se află la două puncte în spatele tigroaicelor în clasament. Trupa din nordul României a acumulat 5 victorii şi o remiză, faţă de 6 succese adjudecate de echipa din Capitală. „Este, poate, prima finală a campionatului, dar, din păcate, din loturile celor două formaţii vor lipsi jucătoare importante. La CSM sunt accidentate: Alexandrina Barbosa, Dragana Cvijic şi Bianca Bazaliu, iar la adversare – Helena Rysankova, Mikaela Massing şi Angela Cioca. Va fi un meci foarte spectaculos între două formaţii care ne reprezintă şi la nivel european, iar duelul dintre cei doi tehnicieni, Adi Vasile şi Costică Buceschi, va da, cu siguranţă, sare şi piper unui meci care se anunţă pe viaţă şi pe moarte”, mai spune jurnalistul Ştirilor Sportive TVR.​

Cele două partide de handbal din Liga Florilor Mol pot fi vizionate la TVR miercuri, 13 ianuarie, după următorul program:
Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea, ora 16.00, TVR 2
CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare, ora 18.30, TVR 1.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.