Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Partidele de fotbal au cucerit clasamentul audientelor in iulie

Cele mai bune meciuri s-au văzut în luna iulie numai la PRO TV! Partidele de fotbal din cea mai urmărită competiție intercluburi din Europa – UEFA Champions League, alături de Supercupa României au reunit milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Totodată, top 5 programe difuzate în luna iulie aparține PRO TV.

Meciurile din cadrul UEFA Champions League s-au clasat pe prima treaptă în topul audiențelor la nivel comercial din luna iulie:
1. UEFA Champions League a însumat o audiență medie de 11,6 puncte de rating și 32% cotă de piață;
2. Filmul de miercuri a înregistrat o audiență medie de 9,8 puncte de rating și 26,1% share;
3. Partida de fotbal din Supercupa României a obținut 9,7 puncte de rating și 29,2% share;
4. Vine CHEFul! a înregistrat o audiență medie de 7,8 puncte de rating și 23,9% share;
5. Filmul de duminică a obținut 7,8 puncte de rating și 22% cotă de piață.

În luna iulie, la nivel urban fotbalul de calitate a ocupat primele două poziții ale clasamentului:
1. Meciurile din UEFA Champions League au obținut o audiență medie de 12 puncte de rating și 27,5% share;
2. Supercupa României a înregistrat o audiență medie de 10,3 puncte de rating și 24,7% share;
3. Filmul de miercuri a obținut 7,5 puncte de rating și 17% cotă de piață;
4. Filmul de duminică a obținut o medie de 6,8 puncte de rating și 16,3%;
5. Clasamentul este completat de emisiunea Vine CHEFul! care a obținut o medie de 6,1 puncte de rating și 14,6% share.

Situație similară și la nivel național, unde telespectatorii au urmărit în iulie cu interes cel mai bun fotbal:
1. UEFA Champions League s-a clasat pe prima poziție cu o audiență medie de 10,5 puncte de rating și 25,1% share;
2. Supercupa României a înregistrat o audiență medie de 9,7 puncte de rating și 24,3% share;
3. Filmul de miercuri a obținut 7,2 puncte de rating și 16,8% cotă de piață;
4. Filmul de duminică a obținut o medie de 6 puncte de rating și 14,9%;
5. Clasamentul este completat de emisiunea prezentată de Victor Melian care a obținut o medie de 5,8 puncte de rating și 14,4% share.

În prime time, luna iulie a clasat PRO TV pe prima poziție în topul preferințelor telespectatorilor pe toate categoriile de public. Astfel, PRO TV a obținut la nivel comercial un rating mediu de 6,3 puncte, față de televiziunea de pe locul doi care a obținut 4,1 puncte de rating. Pe target-ul urban, PRO TV a înregistrat 5,8 puncte de rating, față de locul doi care a obținut 4,2 puncte de rating. Situația a fost similară și la nivel național, unde PRO TV conduce cu o audiență medie de 5,2 puncte de rating, la distanță de un punct față de televiziunea de pe poziția a doua a clasamentului.

La nivelul întregii zile, PRO TV a condus audiențele lunii iulie la nivel comercial și urban. Pe targetul comercial, PRO TV a înregistrat 2,5 puncte de rating și 16,2% share, față de locul doi care a obținut 2,2 puncte de rating și 14,3% cotă de piață.

Audiența cumulată pe primele șapte luni ale acestui an poziționează PRO TV pe primul loc în topul audiențelor, pe toate categoriile de public.

Astfel, la nivelul întregii zile în intervalul ianuarie – iulie, pe segmentul publicului comercial, PRO TV a obținut 3,7 puncte de rating și un share de 19,2%, în timp ce televiziunea situată pe locul doi a înregistrat un rating mediu de 2,9 și 14,9% share. La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV conduce topul cu un rating de 3,4 puncte și o cotă de piață de 14,4%, în timp ce locul doi a obținut 2,9 puncte de rating și 12,5% share. Și la nivel național, prima poziție este ocupată de PRO TV cu un rating de 3,6 puncte si 15,3% share, în timp ce locul doi a obținut o medie de 3,0 puncte de audiență și 12,7% share.

În prime time, în primele șapte luni ale lui 2015, poziția de lider a PRO TV se menține pe toate categoriile de public. Pe segmentul publicului comercial, PRO TV conduce topul audiențelor cu un rating mediu de 9,5 și 24,2%, în timp ce locul doi a obținut o audiență medie de 5,4 puncte și 13,8% share. La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV s-a clasat pe prima poziție cu 8,1 puncte de rating și 17,5% share, televiziunea de pe locul doi obținând o audiență medie de 5,2 și 11,1% share. Și la nivel național, PRO TV ocupă prima poziție, cu o audiență de 8,7 și 18,6% share, locul doi obținând 5,1 puncte de rating și o cotă de piață de 11%.

Și în luna august, PRO TV a pregătit telespectatorilor programe atractive, cele mai spectaculoase meciuri de fotbal și filme de top!

Bucuresti, 04.08.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.